Parcul Calea Orhei Ştiri

Chestionar ”Parcul Calea Orhei”.

Asociația ”Comunități Active” a lansat astăzi un chestionar despre situația Parcului Calea Orhei.
Parcul-pădure Calea Orhei este încadrat în perimetrul străzilor Calea Orheiului/Studenților/Florilor/bd. Renașterii Naționale.
Vegetația parcului este destul de bogată mai ales în partea dinspre strada Studenților, dar nu prea a fost reînnoită de mulți ani iar în unele părți e într-o stare avansată de îmbătrânire.
Parcul este lipsit aproape de orice infrastructură de acces, mobilier urban și utilități și nu e dotat cu teren de joacă sau sport.
În parc nu se găsește niciun coș de gunoi și nicio bancă. Iluminatul public la fel lipsește. Izvorul din parc – unica sursă de apă publică din zonă – nu este amenajat nici în vreun fel.
Vara, locatarii din zonă folosesc parcul ca spațiu de recreere – în special pentru picnicuri și frigărui. Absența unei infrastructuri adecvate de colectare a deșeurilor și de aprovizionare cu apă ”stimulează” transformarea acest spațiu, după terminarea sezonului estival, într-o mică gunoiște publică în care predomină plasticul și ambalajele alimentare.
De-a lungul anilor autoritățile publice locale au neglijat Parcul Calea Orhei, astfel acesta a ajuns în starea în care este acum: unele porțiuni ale parcului au fost date sub construcție de case private, altele au fost lăsate în paragină sau transformate în gunoiște…
Asociația Obștească ”Comunități Active pentru Democrație Participativă” a elaborat în perioada iulie-noiembrie 2019 un proiect de reabilitare a parcului Calea Orhei. Acesta prevede amenajarea mai multor funcții precum teren de joacă pentru copii, spațiu pentru foișor și frigărui, dar și amenajarea unei porțiuni sub formă de grădină comunitară.
Propunerea de amenajare constă în crearea unui parc comestibil şi a unei grădini comunitare urbană.
Acest chestionar își propune să exploreze opiniile locuitorilor orașului în privința proiectului de reabilitare a Parcului Calea Orheiului.
Ne interesează atît părerea față de proiectul propus de asociație cît și ideile locuitorilor orașului cu privire la funcțiile noi ale parcului.

Chestionarul poate fi consultat pe următoarea adresă:  https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeXe6Cu1Fj30LG1p2AdgXVJgt2szuIpVX-6GKFuXDAxxZdYvw/formResponse

sau folosind forma de mai jos:

 

 

About the author

AO CADP

Leave a Comment