„Mežkolxozsad” este un acronim care desemnează cea mai mare formă socialistă de organizare a grădinăritului: Grădina Industrială Intercolectivă „În memoria lui Ilici”, care a existat în anii 1970 și 1980 pe teritoriul raionului Slobodzeya, pe malul stâng al Nistrului, în RSSM.
Ca proiect modernist, această grădină și-a asumat nu doar funcția de producție de fructe, ci și aceea de a genera în jurul său un ansamblu de relații sociale – cuprinzând noi forme de urbanism, infrastructuri culturale, educaționale și sociale, precum și structuri ale biopoliticii și imaginației sociale.
Având în vedere acest experiment – cu toate orizonturile sale utopice și distopice – vom vorbi din perspectiva reducerii acestei forme gigantice de „grădinărit de stat” la extrema sa opusă – mica grădină urbană auto-organizată – care își păstrează totuși potențialul productiv și organizatoric.
Alegând publicarea ca formă de implicare practică în cadrul acestei întâlniri, stabilim o paralelă între industria editorială de stat din perioada socialistă și metodele de micro-publicare colectivă la scară redusă, puse la dispoziția participanților la atelier.
Revenind la practicile artizanale, vom încerca să valorificăm puterea ultravioletă a luminii solare și proprietățile apei curgătoare ca forțe de imprimare. Cianotipia – unul dintre cele mai primitive procese fotografice – va deveni mijlocul de producție prin care vom încerca să cultivăm o grădină colectivă pe suprafața unei foi de hârtie.
Moderatori: Maxim Poleacov, Andrei Trager, Luiza Sim
Locul: Pavilionul din Grădina „Calea Orhei”
Data: sâmbătă, 3 octombrie, între 14:00 și 18:00
Ps. Atelierul se va desfășura în limba engleză/română/rusă.
Evenimentul este organizat de Asociația Comunități Active pentru Democrație Participativă (CADP), în colaborare cu PLATZFORMA și cu susținerea financiară a Fundației Moleskine.
