Duminică, 16 august, am pictat cu acuarelă plantele din grădina comunitară din Scuarul Circului. Vedetele atelierului au fost sedumul, feniculul și Silphium. 
Prin exersarea activă a observației și atenției, adică de la un exercițiu simplu de a picta o plantă, am ajuns să vedem un întreg sistem economic și politic din jurul unei singure plante. Am descoperit că numele Silphium ascunde, de fapt, două povești botanice complet diferite și ambele povestesc despre relația dintre economie, imperialism, putere și exploatarea naturii.
Prima este o poveste despre Silphiumul Antichității, o plantă din familia Apiaceae, înrudită probabil cu genul Ferula. Aceasta creștea într-un areal foarte restrâns din Cyrenaica (o regiune din Libia contemporană). Această plantă nu a putut fi cultivată, și, în ciuda tuturor încercărilor, creștea doar spontan.
Pentru greci și apoi pentru romani, silphiumul a devenit o marfă extrem de valoroasă: condiment, parfum, medicament, afrodiziac și, posibil, contraceptiv. Importanța sa economică era atât de mare încât planta apărea pe monedele orașului Cyrene (în apropiere de orașul contemporan Shahhat). Pliniu cel Bătrîn, scrie despre declinul abundenței plantei menționând că, în anul 49 î.Hr., pe lângă aur și argint, Iulius Cezar consemna existența a 1.500 de livre de laser [rășina/seva obținută din silphium] depozitate în tezaurul roman. Pliniu notează apoi că, în timpul vieții sale (secolul I e.n.), planta nu mai fusese văzută de mulți ani în habitatul său natural. Ultima tulpină cunoscută ar fi fost evaluată la greutatea sa în aur și trimisă împăratului Nero.
Silphiumul este adesea descrisă drept prima specie a cărei dispariție provocată de oameni a fost consemnată în istorie. Se consideră că silphiumul a dispărut din cauza supraexploatării, pășunatului excesiv și a degradării terenurilor. Nu putem ignora faptul că dispariția sa, s-a produs într-un context în care Cyrenaica fusese integrată în Imperiul Roman, iar plantele, animalele, solurile și teritoriile provinciilor erau tot mai mult conectate la economia și nevoile centrului imperial. Povestea silphiumului ne reamintește că imperiile reorganizează ecosisteme, transformă pădurile în lemn, solurile în suprafețe productive, plantele în mărfuri, râurile în infrastructură și diversitatea biologică în resurse care pot fi extrase și comercializate.
Colonialismul modern a amplificat această logică la scară planetară: plantații și monoculturi destinate exportului au înlocuit ecosisteme diverse, iar agricultura a fost reorganizată în jurul nevoilor piețelor îndepărtate. Multe plante care susțin economia contemporană, precum trestia de zahăr, bumbacul, cafeaua, cauciucul sau uleiul de palmier acumulează istorii dramatice despre muncă și exploatarea naturii și ecosistemelor.
Probabil, v-ați dat seama că planta pe care am pictat-o în grădina din Scuarul Circului nu este această plantă pierdută. 
Câteva secole mai târziu, Linnaeus a dat numele Silphium unui gen cu totul diferit de plante perene nord-americane din familia Asteraceae, adică din familia floarei-soarelui. Silphium integrifolium, planta din grădina noastră, face parte din acest gen botanic, iar povestea ei este la fel de interesantă, doar că vorbește mai degrabă despre viitor, decât despre trecut.
Silphium integrifolium este studiată astăzi pentru posibilitatea de a deveni o cultură perenă pentru producerea uleiului. Spre deosebire de culturile anuale, plantele perene își păstrează ani la rând sistemul radicular, pot accesa apa din straturile mai adânci ale solului, reduc necesitatea lucrării repetate a terenului și pot contribui la diminuarea pierderilor de nutrienți.
Așa că, într-un fel, într-o singură plantă pictată duminică s-au întâlnit două istorii: una despre o plantă pe care oamenii au comercializat-o atât de mult încât au contribuit la dispariția ei și alta despre căutarea unor forme de agricultură care să lucreze cu solul și ecosistemele pe termen lung.
Dacă prima poveste a silphiumului ne arată ce se poate întâmpla atunci când o specie devine suficient de valoroasă pentru a fi extrasă până la dispariție, cea de-a doua ne invită să ne întrebăm cum ar putea arăta o agricultură care nu pornește de la extracție, ci de la regenerare.
Lecția din grădină ne zice că extincția este o problemă profund politică pentru că în spatele dispariției speciilor sunt decizii despre cine controlează pământul, ce cultivăm și pentru cine, ce considerăm resursă și cât suntem dispuși să extragem dintr-un ecosistem.
Prin urmare, protejarea biodiversității nu poate însemna doar salvarea unor specii individuale, ci reformarea modului în care producem, cultivăm, consumăm și ne organizăm economia, astfel încât lumea vie să nu mai fie tratată ca o resursă infinită aflată la dispoziția noastră.
______
Atelierul a fost organizat de Asociația Comunități Active pentru Democrație Participativă (CADP) în cadrul proiectului „Să imaginăm orașul rezilient al viitorului prin soluții bazate pe natură”, sprijinit de New Democracy Fund.
Galerie foto de la eveniment:
