Orașul comestibil – permacultura ca soluție pentru a dezvolta rețele alimentare urbane regenerative
De ce permacultură și de ce rețele alimentare regenerative?
Permacultura poate contribui la dezvoltarea unor rețele alimentare durabile, dar și regenerative, în zona urbană. Permacultura este o abordare de proiectare a sistemelor socio-ecologice dezvoltată de Bill Mollison și David Holmgren și înseamnă “agricultură permanentă”.
Conceptul cuprinde, totuși, aspecte mult mai ample decât agricultura și producția de alimente. Permacultura se referă și la alte nevoi umane materiale și nemateriale (Ferguson &Lovell, 2014), dar în contextul producției de alimente, ea permite conceperea unui sistem care, prin complexitatea sa, abordează o serie de aspecte: de mediu, sociale și economice.
Abordarea permaculturii oferă mult mai multe instrumente pentru sustenabilitatea convențională. Ea ne permite nu doar să protejăm ceea ce avem, ci să restabilim terenul și să creăm condiții favorabile pentru procesele regenerative în societatea în care trăim (Sonetti et al, 2019). Temele-cheie ale sustenabilității regenerative includ eficiența energetică, apa, solul terenul forestier și alte resurse naturale, cât și bunăstarea, educația, echitatea socială.
Sistemul regenerativ definește un sistem de permacultură, inerent holistic, coerent cu modelele organice și se bazează pe Modelul Sistemelor Naturale (eng. Natural System Design (Fig.1)
Permacultura ne inspiră să dezvoltăm rețele alimentare similare celor existente în natură, unde totul este conectat, se sprijină reciproc și generează abundență, permițând organismelor și ecosistemelor să se dezvolte. Rețelele alimentare din natură sunt complexe deoarece fiecare organism face parte din mai multe lanțuri alimentare (căile prin care se deplasează nutrienții).
Un stejar, de exemplu, îndeplinește o serie de funcții importante în cadrul rețelei trofice: produce ghinde, unele dintre ele se vor răspândi pe o anumită arie, vor germina și vor deveni copaci, în timp ce multe altele vor fi hrană pentru veverițe, mistreți și alte animale; toamna frunzele sale vor cădea la pământ și vor acoperi solul, creând o manta umedă, favorizând astfel dezvoltarea ciupercilor și a viermilor de pământ, în timp ce restul frunzelor vor fi descompuse în nutrienți, hrănind microfauna bogată a solului. Acestea sunt doar câteva dintre funcțiile pe care un stejar le poate îndeplini în diferite lanțuri alimentare. Există multe alte exemple – toate susținând funcționarea ecosistemului în ansamblu. Dacă, prin urmare, intervine un dezechilibru, ecosistemul își creează propriile mecanisme pentru a se autoregla.
Rețelele trofice regenerative care includ acțiunile antropogene ar asigura, regenerarea și restabilirea ecositemelor și bunăstarea condițiilor de trai. Resursele rețelelor trofice din Moldova au fost și continuă să fie degenerate, inclusiv solul, apa și biodiversitatea. Deși practicile agricole au o serie de efecte negative asupra acestor resurse, există un factor care depășește cu mult dimensiunea agricolă. Aici vorbim despre deconectarea oamenilor de la pământul lor, dar și de la oameni înșiși.
Un aspect important al funcționării rețelelor alimentare este proximitatea. Proximitatea face ca organismele să fie în interacțiune permanentă cu mediul lor, menținând un echilibru delicat care permite ecosistemului să se dezvolte.
Urbanizarea și provocările pe care le-a adus aceasta
Moldova a fost o țară de țărani, oameni care erau aproape de pământ și de comunitățile lor. Exista o tendința firească pentru grija față de pământ iar oamenii puteau simți imediat impactul negativ al acțiunilor lor asupra solului. Foloseau resursele din apropiere, acestea fiind mijloace pentru supraviețuire. Înainte ca îngrășămintele și pesticidele sintetice să devină disponibile, țăranii foloseau infuzii și decocturi pentru a combate dăunătorii, resturile de mâncare erau date iepurilor si porcilor, iar gunoiul de grajd era folosit pentru fertilizarea solului. Aceeași interacțiune putea fi întâlnită și în comunități. Oamenii creau relații strânse în comunitățile lor, se adunau la clacă, obișnuiau să împartă hrana. De exemplu atunci când o familie sacrifica un porc, cantitatea de carne era atât de mare încât era mai rezonabil să o împartă cu ceilalți, decât sa o conserveze.
Pe măsură ce oamenii au început să se mute în zona urbană, multe dintre aceste legături au fost rupte. Orașele foarte dense, spre deosebire de sate, nu permit locuitorilor săi să dispună de suprafețe mari de teren pe care să cultive hrana. Prin urmare, producția a rămas în zona rurală iar lanțurile alimentare au devenit extrem de lungi și supuse unor bariere birocratice. Dacă în zorii urbanizării piețele din orașe ar mai fi făcut legătura între oamenii din mediul rural (țărani) și locuitorii orașelor, treptat acestea au fost abandonate în favoarea supermarketurilor, care astăzi se găsesc în fiecare cartier al capitalei. În ciuda eforturilor unor supermarketuri de a promova produsele locale, informațiile despre alimentele vândute în supermarketuri sunt extrem de limitate și nu permit consumatorului să ia o decizie bine cântărită.
De fapt, cea mai mare cantitate de alimente vândute în supermarketuri este produsă în mod convențional, adică în sisteme de monocultură care utilizează pesticide și îngrășăminte sintetice, acestea având un impact negativ asupra bunurilor noastre comune – sol, apă, polenizatori, păsări și multe alte organisme vii. Impactul producției convenționale asupra mijloacelor de subzistență rurală și a vieții oamenilor este un alt aspect care este ascuns de lanțurile valorice alimentare lungi. De exemplu, oamenii din orașul Chișinău beneficiază de o aprovizionare relativ permanentă cu apă potabilă de la robinet, în timp ce oamenii din zona rurală sunt primii afectați de lipsa sau accesul restricționat la resursele de apă, aceasta fiind indispensabila pentru terenurile arabile. Agricultura convențională are un impact uriaș asupra pătrunderii apei în sol și, prin urmare, asupra formării acviferelor de apă care apoi alimentează râurile noastre. Ca urmare a urbanizării, oamenii care s-au născut și trăit în orașe nu cunosc prea multe despre viața din mediul rural, nu au nicio legătură cu fermierii care cultivă hrana.
În concluzie, rețelele alimentare urbane mai exact, lanțurile mari de aprovizionare cu alimente (comercianții cu amănuntul, supermarketurile) sunt departe de modelele sustenabile și durabile.
Ce putem face pentru ca rețelele alimentare urbane să fie regenerative?
Primul pas –culesul plantelor pentru a depăși ignoranța în privința hranei.
Chișinăul este un oraș verde și cu adevărat comestibil. Există nuci, cireși, vișini, pruni, păducel, meri, muri albe și negre, rucola sălbatică, purpura comună, ciuperci (de exemplu, pui de pădure) și multe altele (Fig.2). Se poate descoperi o serie de plante comestibile care pot îmbogăți dieta noastră. Plantele comestibile își recapătă popularitatea deoarece tinerii caută să își îmbunătățească dieta, existând și un interes sporit pentru permacultură.
Există un grup pe rețelele de socializare privind colectarea plantelor comestibile sălbatice și există oameni care explorează în mod constant tot arsenalul de plante. Elena Shevcenco este o tânără care adună plante comestibile și afirmă că a ști despre aceste plante poate fi foarte util, mai ales la început de primăvară când încă nu avem acces la legume proaspete.
Un astfel de exemplu este hameiul, care poate fi prăjit la tigaie și care este extrem de delicios. Hameiul este o plantă foarte răspândită care poate fi găsită în multe locuri din oraș. Tot ea a aflat despre clătite din flori de salcâm, supă de lobodă și pâine de ghindă – toate acestea erau consumate pe scară largă în regiune după război, când hrana era rară (2). Un alt aspect al cunoașterii florei locale este că se pot găsi alternative locale la produsele importate: de exemplu, există o mulțime de ierburi la fel de bune ca și cele din Provence: cupajele pot fi făcute cu muguri de păpădie, iar din fructe de soc se poate face un sos balsamic local (3).
Un studiu recent asupra ierburilor spontane comestibile din Moldova confirmă importanța plantelor comestibile în rândul moldovenilor nu doar în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, ci și în timpul pandemiei (Covid). De fapt, cercetătorii arată că unele dintre ierburile spontane comestibile au fost aduse în țară ca fiind noi, dar s-au dovedit a fi consumate din timpuri străvechi de către locuitorii Moldovei.
Calitatea nutritivă a multor plante sălbatice comestibile este semnificativă. Aceste plante cresc singure și nu necesită îngrijire sau resurse suplementare, mai mult, au si numeroase beneficii pentru sănătatea omului. Un exemplu este iarba grasă comună, o planta comestibilă, care crește spontan în curți si grădini, iar in orașe poate fi găsită printre spațiile verzi. A fost recunoscută de cercetători ca fiind una dintre alimentele viitorului, datorită conținutului ridicat de acid gras omega-3 care poate scădea grosimea sângelui și, spre deosebire de uleiurile de pește (sursa populară de omega-3), iarba grasă nu conține colesterol. Avantajul acesteia constă în faptul că este accesibilă oricui.
Pasul doi – cumpărarea alimentelor direct de la producători
După ce am învățat despre flora locală, următorul pas ar fi să restabilim legătura cu producătorii locali. Piețele sunt niște platforme unde oamenii pot cumpăra alimente direct sau indirect de la fermierii locali. În Chișinău există mai multe piețe. Fiecare sector – Râșcani, Buiucani, Ciocana, Centru, Telecentru, Poșta Veche, Botanica – are piețe permanente care le permit oamenilor din cartier să aibă acces la alimente în proximitatea locuinței. Cu toate acestea, construcțiile (atât cele legale, cât și cele ilegale) și acapararea terenurilor deplasează uneori piețele. Acesta este cazul pieței “Alioshino” din Râșcani (Chișinău), care a fost recent mutată din aer liber în subsolul centrului comercial “Soiuz”, distorsionând astfel ideea pieței. Cu toate acestea, autoritățile publice locale sprijină dezvoltarea noilor piețe, folosind spațiile verzi din oraș și manifestă interes pentru susținerea târgurilor regulate în parcuri, precum: Alunelul (sectorul Sculeni), Afgan (sectorul Râșcani) și altele. În acest s-au desfășurat piețe deschise ambulante și regulate, care au permis unui număr mare de producători locali să își comercializeze produsele locuitorilor din oraș. Printre alimentele cele mai comune găsite la târguri sunt: fructele și legumele, vinul, pâinea, cerealele, lactatele, produsele din carne (mezeluri), dulciurile, ceaiul și multe altele.
Cu toate acestea, există mai multe aspecte care trebuie luate în considerare în ceea ce privește piețele urbane. Primul și poate cel mai important, este faptul că puțini dintre producătorii acestor piețe sunt certificați ecologic sau cultivă alimente în mod natural (fără utilizarea de produse agrochimice sau concentrate și antibiotice în producția animală). Potrivit statisticilor oficiale, producția ecologică din Moldova reprezintă mai puțin de 10% din întreaga producție agricolă din Moldova. De exemplu, în 2020, suprafața certificată ecologic în raport cu suprafața agricolă totală pe țară a fost de doar 1,1%. În prezent, in R. Moldova există o singură piață regulată care pune la dispoziție, aproape in exclusivitate, produse ecologice sau in conversie ecologica. Târgul EcoLocal (în sectorul Buiucani) este un model nou de piață care se adresează consumătorului responsabil. Spre deosebire de alte piețe unde termenul “eco” poate fi folosit greșit fără ca acest produs să dețină un certificat care să ateste proveniența acestuia. Aici consumătorii pot afla cu ușurință dacă fermierul a trecut de etapa de certificare în domeniul producției ecologice sau este în conversie ecologică. Asociația EcoLocal susține diferite campanii de educare a consumătorului. Mai mult, proiectul lansat recent, EcoLocal Turism, permite consumătorilor interesați să viziteze fermele producătorilor, stabilind astfel relații strânse si de încredere între consumători și producători.
Cu toate astea, micii producători artizanali si ecologici întâmpină dificultăți în ceea ce privește taxele municipale și procedura de autorizare pentru comerțul intern. Asociația EcoLocal întreprinde diverse acțiuni pentru crearea unui cadru legislativ favorabil care să simplifice aceste proceduri și să sprijine producătorii mici. Este necesară crearea unor instrumente și ghiduri de bune practici pentru producătorul artizanal. In realitate, noțiunea de “producător de alimente artizanale” nu există deocamdată în actele normative și politicile care reglementează siguranța alimentară. Este nevoie de un efort comun pentru a schimba paradigmele de abordare și pentru a accepta realitatea zilei: oamenii gătesc și vând alimente artizanale, oamenii consumă produse artizanale și este timpul ca acestea să fie recunoscute prin legalizare.
Ne punem întrebarea: ce se întâmplă cu toate celelalte sectoare și cu ceilalți producători locali?
Dezvoltarea tehnologiei și a digitalizării permite în prezent multor fermieri să vândă în mod regulat si direct consumatorilor urbani. Un exemplu relevant este grupul de pe rețeaua sociala Facebook “Sustinem afacerile locale din R. Moldova, fondat în timpul pandemiei (când activitatea piețelor a fost sistată), unde fermierii și producătorii de alimente își puteau vinde produsele direct consumatorilor, iar printr-o simpla solicitare-anunț in grup, puteai găsi produsul dorit într-un interval de timp relativ scurt. În prezent acest grup numără 92.600 de membri. Alianța Lanțului Valoric în Agricultură Ecologică (MOVCA) a lansat, de asemenea, o platformă digitală – Biofood, unde consumatorii pot cumpăra produse ecologice certificate direct de la producători. O altă inițiativă este EcoVisio, cu proiectul EcoVillage Farms, care garantează alimente locale proaspete direct de la fermierii din satul Râșcova, sub forma unui coș săptămânal livrat în oraș. Există și unii producători cum ar fi “Gori’sTomatoes”, care practică o agricultura susținută de comunitate (Community Supported Agriculture – CSA), unde “membrii CSA investesc înainte de sezon și primesc un coș garantat de legume proaspete direct din grădină, livrate de fermier.
Astfel de abordări moderne ale sistemelor alimentare urbane nu sunt, însă, accesibile tuturor. Rețelele alimentare informale ale microproducătorilor (care adesea nu au nici măcar acces la un telefon de tip smartphone) care își vând surplusul de alimente cultivate sunt încă foarte frecvente în Moldova. Este vorba de o categorie de producători rurali, adesea femei în vârstă, vulnerabile material, care dețin animale în gospodăria lor pentru producerea de lactate, carne și ouă.
Comerțul stradal în Chișinău este un fenomen răspândit (Fig.3) care reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru oamenii din mediul rural de a se integra în societate. Urbanizarea masivă și migrația tinerilor de la sate la orașe a lăsat in urma, adesea pe cont propriu, persoanele în vârstă care caută modalități de a se adapta în societate atât din punct de vedere economic, cât și social. Unii grădinari își cultivă hrana pentru a se hrăni pe ei înșiși si membrii familiei lor, alții reușesc să își lărgească aria de activitate, iar surplusul de alimente este vândut prin diferite mijloace: clienți fideli sau intermediari. Cei mai mulți dintre ei optează pentru comerțul stradal, fiind totodată și asupriți sau alungați de poliția locală pe motiv de comerț ilegal.
Comerțul stradal și accesul la piață
Autoritățile publice centrale și locale au făcut mai multe încercări de a rezolva problema comerțului stradal în diferite moduri. La nivel legislativ, statul a reușit să prevadă anumite măsuri de sprijinire a micilor producători din lanțul alimentar prin:
– Legea nr. 231/2010 privind comerțul interior, în art. 12 acordă producătorilor casnici dreptul de a-și vinde propriile produse în piețe, locații, precum și direct din propria gospodărie. Însă, în ceea ce privește piețele, se oferă o singură posibilitate de vânzare: se vinde doar surplusul de producție agricolă sezonieră, iar locul în piață este oferit conform principiului “primul venit, primul servit”.
– în conformitate cu art. 20, lit. y1) și y2) din Codul fiscal al Republicii Moldova, veniturile obținute de persoanele fizice din vânzarea către o altă persoană fizică a producției agricole, fără prelucrarea acesteia, sunt surse neimpozabile de venit.
Deși normele legislative par a fi optimiste, realizarea lor nu este întotdeauna ușoară. În timp ce la nivel central comerțul stradal ar putea părea că face parte din sistem, în practică acesta este exagerat de restricționat în capitală de către autoritățile locale, în competența cărora întră asigurarea funcționării acestui tip de comerț. În mod artificial s-a creat o stare când piețele autorizate din municipiu sunt din ce în ce mai puțin atractive și accesibile (nu sunt suficiente locuri disponibile și se plătește o taxă), iar cele noi au început să apară abia de curând, și numărul cazurilor de comerț stradal neautorizat este impresionant din punct de vedere al potențialului și valorii pierdute. Există multe cazuri în care persoanele în vârstă care se ocupă de comerțul stradal sunt amendate de inspectori cu sume care depășesc valoarea lunară a pensiei lor.
Astfel de situații sunt în detrimentul dezvoltării rețelelor alimentare urbane si, in același timp, slăbesc țesătura socială. Chiar dacă producătorii consideră că și-au făcut onest munca și oferă hrană pentru locuitorii orașului, totuși aceștia își exercită ”ilegal” activitatea, adică ies în stradă pentru a-și vinde produsele. Pe de altă parte, inspectorii se ceartă cu producătorii atunci când întocmesc procesele-verbale de contravenție, uneori aplică forța (măsuri care impun respectarea presupusului ordin) – ceea ce slăbește încrederea față de autorități, scade stima de sine și crește frustrarea. Poliția este obligată să meargă după “infractorii falși” – care ar putea fi proprii părinți, bunici, rude sau cunoscuți. Toate acestea dezintegrează societatea, făcându-i pe cei mai vulnerabili și mai fragili, și mai marginalizați.
Trebuie remarcat faptul că, în mod tradițional, în Moldova, grădina de lângă casă este folosită pentru a cultiva diverse plante, produse agricole (legume, fructe, flori etc.) pentru nevoile personale. Comercializarea surplusului nu are loc neapărat de la dorința de a face antreprenoriat, ci mai degrabă de la asumarea anumitei responsabilități, pentru a culege roadele muncii familiei, pentru a-i spori veniturile, precum și pentru a evita risipa produselor agricole, mai ales în perioada recoltei. Apropierea de oraș oferă o posibilitate optimă de a comercializa produsele în stare proaspătă. Astfel, ciclurile creează legături de încredere între micii producători și consumatorii urbani, consolidând sistemele alimentare urbane și sporind sustenabilitatea zonelor rurale periferice. Prin urmare, recunoașterea și includerea pozitivă a acestor producători în comerțul stradal este de mare importanță.
Sprijinul acordat unor astfel de producători are cu siguranță un potențial valoros din diferite perspective. În vremuri de criză, liberalizarea piețelor și ridicarea barierelor administrative este vitală pentru supraviețuirea unora, de asemenea, are și beneficii pe termen lung pentru mediul înconjurător și pentru dezvoltarea socială și economică. Orice măsuri nejustificate prin care autoritățile locale restricționează comerțul stradal descurajează dezvoltarea comunității, rup legătura dintre locuitori și autorități care, potrivit Constituției, sunt obligate să asigure o economie orientată social, care garantează “administrarea eficientă a proprietății publice, libertatea comerțului și a activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil capitalizării tuturor factorilor de producție” (art. 126 din Constituția RM). Cu alte cuvinte, dezvoltarea rețelelor alimentare urbane și a piețelor locale este posibilă numai dacă este incluzivă și asigură participarea deplină și echitabilă a micilor producători pe aceste piețe.
Astfel, o mare parte din responsabilitatea pentru valorificarea acestui potențial revine autorităților publice locale. În acest sens, asigurarea accesului la piață la nivel local ar însemna oferire a microproducătorilor (producători casnici) și micilor fermieri un spațiu public liber pentru a face comerț în mod descentralizat și transparent. Spațiile publice cu infrastructură deja existentă ar fi potrivite pentru aceste scopuri. Supermarketurile sunt autorizate în aproape fiecare cartier al capitalei, în timp ce micii producători casnici trebuie să se teamă că în orice moment pot fi alungați sau amendați.
Toate acestea se întâmplă în timp ce Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează un “Program în domeniul îmbătrânirii active și sănătoase”. Este imperios necesar ca acest program să ia în considerare persoanele în vârstă din zonele periferice urbane și rurale, a căror activitate principală este producția de alimente și care luptă pentru a fi recunoscute, apreciate și integrate social.
Este demn de remarcat faptul că actualul Minister al Agriculturii și Industriei Alimentare a acordat o atenție deosebită piețelor și promovării produselor locale. Cu toate acestea, încă nu este clar cât de benefică sau utilă va fi aceasta pentru producătorii mici pentru care comerțul stradal spontan pare a fi o soluție mai bună decât oricare piață. În acest sens, este necesar un inventar public al spațiilor publice, însoțit de o serie de consultații publice periodice. Aceasta ar permite luarea unor decizii adaptate la realitățile și nevoile comunităților locale.
Pasul trei – grădinăritul urban
În timp ce cumpărarea alimentelor direct de la producători și sprijinirea acestora este esențială pentru dezvoltarea rețelelor alimentare locale, o altă măsură – utilizarea spațiilor verzi din zona urbană, sau grădinăritul urban, are un potențial uriaș.
Deși în ultimii 25 de ani am urmat o tendință nefavorabilă (extinderea orașului și construcția de blocuri de locuințe), totuși ultimii 5-7 ani (conform Biroului Național de Statistică) indică o ușoară creștere a spațiilor verzi în orașul Chișinău. Dacă în anul 2015 suprafața spațiilor verzi și a străzilor în zona construită a localităților urbane constituia 22,2%, în 2019 suprafața a crescut până la 24,9%.
O astfel de tendință pozitivă este însoțită de obișnuința multor locuitori din mediul urban de a face grădinărit. Un studiu recent “Grădinăritul urban în Chișinău: de la penalizare la încurajare” arată că micile grădini improvizate, fie cu flori, fie cu alimente, sunt adânc înrădăcinate în cultura locuitorilor orașului. Oamenii găsesc și folosesc locurile din spatele blocurilor, în curte (în curtea casei) și chiar în parcuri (unele dintre aceste grădini sunt distruse și multe sunt tolerate). Autoritățile publice ar putea încuraja în mod activ astfel practici de grădinărit după principiile permaculturii. În timpul războiului, unele țări au promovat în mod activ grădinăritul urban. Este cazul “Grădinilor Victoriei” din SUA, unde guvernul s-a adresat cetățenilor săi și i-a încurajat să planteze grădinile pentru a-și asigura necesarul zilnic de fructe și legume. În consecința, aproximativ 20 de milioane de americani au răspuns la aceste îndemnări, unii chiar formând cooperative.
Astăzi, cultivarea alimentelor în oraș devine nu doar o tendință, ci o necesitate. Orașele doresc să își sporească autonomia alimentară și să atingă alte obiective de dezvoltare durabilă (schimbările climatice) (4). Pădurile comestibile (inclusiv în zona urbană) au câștigat popularitate în unele țări europene. De asemenea, în alte state cum ar fi Franța, toate clădirile noi trebuie să aibă un anumit procent de acoperiș revegetat, care include grădini de legume. În timp ce europenii se străduie să creeze spații verzi în orașele lor, orașul Chișinău oferă deja multe oportunități pentru grădinăritul urban și chiar pentru agricultura urbană.
Studiul “Orașul comestibil: Reziliența alimentară urbană. Studiu de caz Poșta Veche‘ arată în mod clar potențialul sectorului Poșta Veche pentru grădinăritul urban. Studiul demonstrează că autoritățile publice locale pot sprijini locuitorii orașelor în demersul lor pentru încurajarea grădinăritului urban. Autoritățile ar putea include acest aspect în planificarea urbană pentru a promova în mod activ aceste practici. O cartografiere a spațiilor verzi, a utilizării lor actuale și evaluarea potențialului acestora in favoarea unor grădini de permacultură ar putea fi primul pas, în timp ce consultările și colaborările ulterioare cu condominii și organizații ale societății civile ar putea contribui la dezvoltarea unei strategii și a unui program comun care să ajute la realizarea potențialului orașului, făcându-l nu doar un oraș comestibil, dar și un oraș cu rețele alimentare regenerative.
REFERINȚE:
1. Siminiuc, R. and Țurcanu, D. (2021) Study of Edible Spontaneous Herbs in the Republic of Moldova for Ensuring a Sustainable Food System. Food and Nutrition Sciences, 12, 703-718. doi: 10.4236/fns.2021.127053.
2. Idem.
3. Uddin, M.K., Juraimi A.S., Hossain M.S., Nahar M.A., Ali M.E., and Rahman, M.M. (2014). Purslane weed (Portulaca oleracea): a prospective plant source of nutrition, omega-3 fatty acid, and antioxidant attributes. ScientificWorldJournal, 951019. doi: 10.1155/2014/951019.
4. Mathilde Martin-Moreau and David Ménascé (dir.), Field Actions Science Reports, Special Issue 20 | 2019,“Urban Agriculture: Another Way to Feed Cities” [Online], Online since 24 September 2019,connection on 23 November 2021. URL: https://journals.openedition.org/factsreports/5536
Imagine de fundal: Iarbă Grasă Comună (Portulaca oleracea), o plantă comestibilă, care crește spontan în curți si grădini, iar in orașe poate găsite printre spațiile verzi.
Autori articol: Anya Coutinho, Anatolie Albin și Aura David.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului ”Creștem reziliența urbană și a comunităților prin grădinărit urban”, finanțat de către AO „Reprezentanța IM Swedish Development Partner”.
