Document de poziție și propuneri adresate echipei de elaborare a PUG Chișinău 2040
1. Context și justificare.
Actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău reprezintă o oportunitate de a reconsidera relația dintre dezvoltarea urbană și ecosistemele naturale, prin integrarea soluțiilor bazate pe natură (SbN) în toate componentele relevante ale planificării teritoriale.
Analiza studiilor de fundamentare evidențiază o serie de probleme structurale: degradarea patrimoniului natural, fragmentarea spațiilor verzi, impermeabilizarea solurilor, vulnerabilitatea la inundații și temperaturi extreme, presiunile dezvoltării imobiliare și necesitatea regenerării unor teritorii urbane degradate.
Studiile recunosc deja importanța protejării spațiilor verzi, a conectivității ecologice, a renaturalizării râului Bâc, a gestionării durabile a apelor pluviale și a adaptării la schimbările climatice.
Cu toate acestea, principala lacună identificată constă în insuficienta integrare a soluțiilor bazate pe natură într-un sistem coerent de planificare urbană.
Natura este abordată predominant prin prisma protecției spațiilor verzi existente, a amenajării peisagistice și a reducerii riscurilor de mediu. Este necesară completarea acestei perspective cu o abordare ecosistemică, care recunoaște natura urbană drept infrastructură esențială pentru funcționarea orașului.
Ecosistemele urbane contribuie la reglarea temperaturii, gestionarea apelor pluviale, protecția solului, susținerea biodiversității, reducerea poluării, producția alimentară, sănătatea publică și viața comunitară. Aceste funcții nu pot fi înlocuite integral prin infrastructură tehnică sau prin amenajări peisagistice decorative.
Prin urmare, propunem ca infrastructura verde-albastră să devină un element structurant al PUG Chișinău, integrat în deciziile privind utilizarea terenurilor, dezvoltarea imobiliară, mobilitatea, locuirea, infrastructura tehnico-edilitară și regenerarea urbană.
Integrarea SbN trebuie să presupună atât dezvoltarea unor noi infrastructuri ecologice, cât și protejarea ecosistemelor existente și limitarea proceselor de urbanizare care determină degradarea acestora.
2. Obiectivul general
Integrarea transversală a soluțiilor bazate pe natură în Planul Urbanistic General al municipiului Chișinău, prin protejarea și restaurarea ecosistemelor urbane, dezvoltarea unei rețele coerente de infrastructură verde-albastră, limitarea ocupării și impermeabilizării solurilor și introducerea unor reglementări urbanistice care să contribuie la adaptarea climatică, conservarea biodiversității și accesul echitabil al locuitorilor la beneficiile naturii.
3. Principii de planificare
Propunem ca actualizarea PUG să fie ghidată de următoarele principii:
- Natura ca infrastructură urbană esențială. Ecosistemele trebuie recunoscute ca infrastructuri care furnizează servicii ecologice, sociale și economice indispensabile funcționării orașului.
- Protecție înainte de compensare. Conservarea ecosistemelor existente, a solurilor naturale și a arborilor maturi trebuie să aibă prioritate față de compensarea ulterioară a pierderilor.
- Limitarea ocupării terenului. Dezvoltarea urbană trebuie să prioritizeze reutilizarea terenurilor deja construite și să evite extinderea nejustificată asupra terenurilor naturale și agricole.
- Conectivitate ecologică. Spațiile naturale trebuie planificate ca o rețea funcțională de habitate, coridoare ecologice și zone de restaurare.
- Adaptare climatică bazată pe natură. Gestionarea apei, reducerea temperaturilor și prevenirea riscurilor trebuie să integreze procesele naturale.
- Multifuncționalitate. Intervențiile trebuie să urmărească simultan beneficii pentru biodiversitate, climă, apă, sănătate și viață comunitară.
- Justiție climatică și ecologică. Beneficiile infrastructurii verzi-albastre trebuie distribuite echitabil, prioritizând cartierele și comunitățile vulnerabile.
- Participare și administrare comunitară. Locuitorii trebuie recunoscuți ca participanți la planificarea, crearea și îngrijirea infrastructurii ecologice urbane.
- Reglementare și responsabilitate. Obiectivele ecologice trebuie transpuse în reguli urbanistice aplicabile, proiecte localizate, indicatori măsurabili și responsabilități instituționale.
4. Direcții strategice și recomandări
I. Infrastructura verde-albastră ca element structurant al dezvoltării teritoriale
Studiile de fundamentare recunosc importanța spațiilor verzi, a coridoarelor ecologice și a renaturalizării râului Bâc. Totuși, este necesară corelarea acestora într-o rețea spațială unitară, integrată în zonificarea funcțională și în reglementările privind dezvoltarea urbană.
Recomandarea 1. Elaborarea unei planșe integrate a infrastructurii verzi-albastre. Solicităm elaborarea unei planșe distincte care să identifice și să delimiteze nucleele ecologice, coridoarele de conectivitate, zonele-tampon, cursurile de apă, terenurile inundabile, zonele umede, terenurile agricole relevante și teritoriile prioritare pentru restaurare ecologică. Această planșă trebuie corelată cu planșele de reglementare a utilizării terenurilor și cu Regulamentul Local de Urbanism.
Recomandarea 2. Instituirea unei rețele ecologice municipale. Rețeaua trebuie să conecteze spațiile naturale existente și să identifice sectoarele în care conectivitatea poate fi restaurată prin intervenții de infrastructură verde-albastră.
Recomandarea 3. Extinderea regimului de protecție inviolabilă asupra tuturor spațiilor verzi urbane, indiferent de dimensiune. Propunem revizuirea sistemului de protecție a fondului de spații verzi prevăzut în secțiunea b.4 a studiului de fundamentare „Protecția mediului, riscuri naturale și riscuri antropice”, prin extinderea regimului de protecție inviolabilă (Nivelul 1) asupra tuturor spațiilor verzi urbane existente, inclusiv a celor încadrate în prezent la Nivelul 2: parcuri de cartier, scuaruri și aliniamente plantate.
Actualul sistem de protecție diferențiază spațiile verzi în funcție de dimensiune și categorie, instituind protecția inviolabilă pentru pădurile-parc, parcurile cu suprafețe de peste 5 ha și spațiile verzi aferente cursurilor de apă, în timp ce reducerea suprafeței parcurilor de cartier, scuarurilor și aliniamentelor plantate este permisă cu condiția compensării într-o suprafață echivalentă, în aceeași unitate teritorială de referință. Considerăm că această diferențiere este insuficientă pentru prevenirea degradării progresive a infrastructurii verzi urbane și riscă să legitimeze pierderea spațiilor verzi de proximitate.
Valoarea ecologică și socială a unui spațiu verde nu poate fi determinată exclusiv de dimensiunea sa. În cartierele dens construite, un scuar de câteva sute de metri pătrați poate reprezenta singurul spațiu accesibil pentru recreere, socializare, umbrire și contact cotidian cu natura. Aceste spații contribuie la reducerea temperaturilor locale, infiltrarea apelor pluviale, menținerea permeabilității solului și conservarea biodiversității urbane.
Din perspectiva justiției climatice și spațiale, protejarea spațiilor verzi de mici dimensiuni este deosebit de importantă în cartierele cu densitate construită ridicată, deficit de vegetație și vulnerabilitate socială. Totodată, compensarea în suprafață echivalentă nu garantează compensarea funcțiilor ecosistemice și sociale pierdute. Un spațiu verde nou amenajat nu poate înlocui automat un ecosistem urban matur, cu arbori dezvoltați, soluri funcționale și habitate constituite. Chiar și atunci când compensarea se realizează în aceeași unitate teritorială de referință, noul amplasament poate fi mai puțin accesibil comunității afectate.
Prin urmare, solicităm:
- Extinderea regimului de protecție inviolabilă asupra tuturor spațiilor verzi existente, indiferent de suprafață, inclusiv asupra parcurilor de cartier, scuarurilor, aliniamentelor plantate și spațiilor verzi dintre blocurile de locuit.
- Eliminarea pragului de 5 ha ca element de diferențiere a regimului de inviolabilitate.
- Eliminarea posibilității de reducere a spațiilor verzi existente exclusiv în baza mecanismului compensării ecologice.
- Inventarierea și delimitarea în planșele PUG a tuturor spațiilor verzi, inclusiv a suprafețelor de mici dimensiuni și a celor care nu beneficiază în prezent de o delimitare cadastrală distinctă.
- Instituirea unei protecții prioritare pentru spațiile verzi din cartierele cu deficit de vegetație și vulnerabilitate climatică și socială ridicată.
- Utilizarea mecanismelor de compensare ecologică pentru restaurarea și extinderea infrastructurii verzi, nu ca instrument de justificare a conversiei terenurilor verzi în suprafețe construibile.
Propunem, de asemenea, reformularea Nivelului 2 de protecție ca o categorie de terenuri prioritare pentru extinderea și restaurarea infrastructurii verzi urbane, în locul unei categorii de spații verzi cu protecție condiționată. Aceasta ar permite identificarea terenurilor degradate, a suprafețelor impermeabilizate și a spațiilor publice care pot fi renaturalizate, contribuind la creșterea fondului de spații verzi, în special în cartierele deficitare. Regimul de protecție inviolabilă propus trebuie transpus în planșele de reglementare și în RLU, în limitele competențelor și ale legislației aplicabile.
Recomandarea 4. Introducerea criteriilor ecologice în reglementarea dezvoltării urbane. Densificarea, extinderea zonelor construibile și dezvoltarea infrastructurii trebuie evaluate inclusiv în raport cu pierderea habitatelor, fragmentarea ecologică, impermeabilizarea terenurilor și diminuarea capacității de retenție a apei. Protejarea conectivității ecologice trebuie să constituie un criteriu explicit în deciziile privind utilizarea terenurilor.
II. Limitarea expansiunii urbane, reducerea consumului de teren și protejarea solurilor naturale.
Una dintre lacunele importante ale studiilor de fundamentare este insuficienta integrare a unor limite ecologice explicite asupra extinderii suprafețelor construite și a impermeabilizării solurilor.
Protejarea spațiilor verzi și dezvoltarea unor noi soluții bazate pe natură nu pot produce rezultate durabile dacă sunt însoțite de continuarea expansiunii urbane asupra terenurilor naturale, agricole și permeabile.
Strategia UE privind solul pentru 2030 promovează utilizarea durabilă a terenurilor și reafirmă obiectivul european de zero ocupare netă de terenuri până în 2050 (no net land take by 2050). Acest obiectiv presupune limitarea transformării terenurilor naturale, agricole și seminaturale în suprafețe artificializate și prioritizarea reutilizării terenurilor deja ocupate de construcții și infrastructură.
Propunem ca PUG Chișinău să preia acest obiectiv ca reper strategic voluntar, adaptat contextului local, și să integreze principiul utilizării circulare a terenurilor.În acest sens, deciziile privind dezvoltarea urbană trebuie să respecte următoarea ierarhie:
- Evitarea ocupării suplimentare a terenurilor naturale, agricole și permeabile și prevenirea impermeabilizării solului.
- Reutilizarea terenurilor deja construite, abandonate, degradate sau impermeabilizate, inclusiv a fostelor platforme industriale.
- Minimizarea ocupării terenurilor noi, atunci când aceasta este justificată și inevitabilă, cu protejarea prioritară a solurilor cu valoare ecologică și agricolă ridicată.
- Restaurarea și compensarea impacturilor reziduale inevitabile, fără a considera compensarea un substitut pentru prevenirea degradării.
Recomandarea 5. Stabilirea unor limite explicite privind expansiunea urbană. Propunem ca PUG să stabilească limite clare ale extinderii intravilanului și ale transformării terenurilor naturale și agricole în terenuri construibile. Orice extindere trebuie fundamentată prin analiza necesității reale de dezvoltare, a rezervelor de teren deja urbanizat și a alternativelor de reutilizare.
Recomandarea 6. Introducerea obiectivului de zero ocupare netă de terenuri până în 2050. Propunem stabilirea unui obiectiv strategic de reducere progresivă a ocupării nete de terenuri, cu ținte intermediare pentru 2030 și 2040 și cu monitorizarea suprafețelor convertite în utilizări artificiale și a celor restaurate efectiv.
Recomandarea 7. Prioritizarea reutilizării terenurilor deja urbanizate. Dezvoltarea urbană trebuie orientată prioritar către reutilizarea clădirilor și terenurilor abandonate, a platformelor industriale dezafectate și a suprafețelor deja impermeabilizate. Propunem realizarea unui inventar al terenurilor brownfield și al rezervelor de teren construibil existente. Reutilizarea trebuie să țină cont și de funcțiile ecologice dezvoltate între timp pe terenurile respective.
Recomandarea 8. Condiționarea densificării urbane de capacitatea ecologică și socială a cartierelor. Limitarea expansiunii nu trebuie să conducă automat la intensificarea necontrolată a construirii în interiorul orașului. Propunem ca densificarea să fie evaluată în raport cu suprafețele permeabile, arborii existenți, accesul la spații verzi, infrastructura publică și capacitatea de adaptare climatică a cartierelor.
Recomandarea 9. Protejarea prioritară a solurilor cu valoare ecologică și agricolă ridicată. Propunem realizarea unei evaluări a calității și funcțiilor solurilor urbane și periurbane, care să fundamenteze deciziile de zonificare și construire. Solurile fertile, terenurile cu capacitate ridicată de infiltrare și cele cu rol important pentru biodiversitate și conectivitate ecologică trebuie să beneficieze de protecție prioritară.
Recomandarea 10. Introducerea unor indicatori urbanistici privind permeabilitatea și impermeabilizarea terenurilor. RLU trebuie să stabilească, diferențiat pe zone funcționale, suprafețe minime permeabile și limite maxime ale impermeabilizării. Metodologia de calcul trebuie să distingă între solul natural, suprafețele parțial permeabile și vegetația amplasată deasupra construcțiilor subterane.
Recomandarea 11. Introducerea măsurilor de reducere și compensare a impermeabilizării. Propunem ca intervențiile urbanistice să respecte ierarhia evitare–reutilizare–minimizare–compensare. Măsurile de compensare pot include dezimpermeabilizarea terenurilor, refacerea solurilor degradate și restaurarea funcțiilor ecosistemice. Plantarea arborilor sau amenajarea acoperișurilor verzi nu trebuie considerate automat echivalente cu pierderea unui sol natural matur.
III. Integrarea soluțiilor bazate pe natură în managementul apelor pluviale
Gestionarea apelor pluviale reprezintă una dintre componentele esențiale ale adaptării urbane la schimbările climatice.
Modelul convențional de urbanizare, caracterizat prin extinderea suprafețelor construite, asfaltarea terenurilor și evacuarea rapidă a apelor pluviale prin infrastructura de canalizare, modifică profund circuitul natural al apei. Impermeabilizarea solurilor reduce infiltrarea, crește volumul și viteza scurgerilor de suprafață și poate amplifica riscul de inundații urbane, eroziune și poluare a cursurilor de apă. În același timp, schimbările climatice accentuează vulnerabilitatea orașului atât la precipitații intense, cât și la perioade prelungite de secetă. Apa pluvială trebuie tratată nu doar ca un risc care trebuie evacuat, ci și ca o resursă ecologică ce poate fi reținută, infiltrată, stocată și reutilizată.
Studiul „Protecția mediului, riscuri naturale și riscuri antropice” identifică riscurile de inundații și efectele impermeabilizării și recomandă introducerea unor indicatori de permeabilitate și adaptarea infrastructurii urbane la riscurile climatice. Studiul „Dezvoltarea economică” propune valorificarea terenurilor inundabile pentru completarea sistemului de spații verzi, iar studiul „Dezvoltare teritorială” recunoaște necesitatea renaturalizării râului Bâc și a consolidării infrastructurii verzi-albastre.
Totuși, este necesară dezvoltarea unei abordări integrate a managementului apelor pluviale, în care soluțiile bazate pe natură să fie incluse sistematic în planificarea utilizării terenurilor, proiectarea străzilor, dezvoltarea rezidențială, amenajarea spațiilor publice și regenerarea teritoriilor degradate.
Propunem integrarea în PUG a conceptului de „oraș-burete” (sponge city), bazat pe gestionarea descentralizată a apelor pluviale și restaurarea capacității naturale a teritoriului de a absorbi, reține și evapotranspira apa.
Recomandarea 12. Elaborarea unui plan integrat de management al apelor pluviale bazat pe natură. Propunem elaborarea unui plan municipal, corelat cu PUG și cu infrastructura de drenaj existentă, care să includă cartografierea bazinelor și subbazinelor hidrografice urbane, a direcțiilor de scurgere, a zonelor cu acumulări frecvente de apă și a terenurilor cu potențial de infiltrare și retenție. Planul trebuie să identifice amplasamentele prioritare pentru implementarea SbN.
Recomandarea 13. Introducerea unei ierarhii de gestionare a apelor pluviale în planificarea urbană. Propunem ca PUG și RLU să promoveze succesiv prevenirea scurgerilor excesive prin protejarea solurilor naturale, retenția și infiltrarea apei la sursă, stocarea și reutilizarea apelor pluviale, încetinirea și filtrarea scurgerilor prin sisteme vegetale de bioretenție și evacuarea controlată a surplusului prin infrastructura de drenaj.
Recomandarea 14. Integrarea soluțiilor bazate pe natură în proiectarea și reabilitarea străzilor. Propunem ca proiectele de construire și reabilitare a infrastructurii stradale să includă evaluarea posibilităților de integrare a grădinilor pluviale, rigolelor vegetale, alveolelor pentru arbori cu capacitate de bioretenție și suprafețelor permeabile.
Recomandarea 15. Introducerea standardelor de gestionare a apelor pluviale pentru dezvoltările rezidențiale și economice. Proiectele urbanistice trebuie să demonstreze modul în care gestionează apele pluviale generate pe terenurile dezvoltate. RLU trebuie să prevadă cerințe diferențiate privind retenția apei, suprafețele permeabile și integrarea SbN, fundamentate pe parametri hidrologici verificabili.
Recomandarea 16. Protejarea și restaurarea terenurilor cu rol în reglarea naturală a apei. Propunem identificarea și protejarea zonelor inundabile, luncilor, văilor, zonelor umede și depresiunilor naturale care contribuie la acumularea și retenția apei. Aceste teritorii trebuie recunoscute în PUG ca infrastructură hidrologică naturală.
Recomandarea 17. Integrarea funcțiilor de gestionare a apelor pluviale în spațiile verzi publice și curțile rezidențiale. Propunem ca parcurile, scuarurile și curțile blocurilor să fie evaluate din perspectiva potențialului de retenție, infiltrare și reutilizare a apei. Intervențiile pot include grădini pluviale, depresiuni vegetate pentru retenție temporară, zone umede, colectarea apei de pe acoperișuri și reducerea suprafețelor asfaltate.
Recomandarea 18. Integrarea managementului apelor pluviale în restaurarea râului Bâc și a afluenților. Renaturalizarea râului Bâc trebuie corelată cu gestionarea scurgerilor din întregul bazin hidrografic urban. Programul de restaurare trebuie să includă reducerea scurgerilor de suprafață, restaurarea vegetației riverane, reconectarea zonelor inundabile, acolo unde este posibil, și dezvoltarea unor sisteme naturale de retenție.
Recomandarea 19. Extinderea regimului de protecție ripariană asupra tuturor afluenților râului Bâc și a rețelei hidrografice urbane. Solicităm revizuirea și completarea secțiunii b.2 „Zona de protecție a râului Bâc și a coridorului riparian” din studiul de fundamentare, prin extinderea explicită a regimului de protecție asupra întregii rețele hidrografice a râului Bâc din municipiul Chișinău, inclusiv asupra afluenților, subafluenților, pâraielor, cursurilor de apă temporare și văilor cu funcții hidrologice.
În forma actuală, studiul de fundamentare menționează doar Durleșteanca și Ișnovățul, fără a include explicit ceilalți afluenți ai Bâcului din zona municipiului Chișinău, precum Hulbocica (râul Țiganca) și a cursurilor de apă secundare fără denumire. Rețeaua hidrografică urbană include, de asemenea, văi și vâlcele cu rol în drenajul natural al apelor pluviale, printre care Valea Trandafirilor, Malina Mică, Valea Gâștei și alte formațiuni hidrologice care necesită inventariere și delimitare.
Considerăm că protejarea râului Bâc nu poate fi realizată independent de protejarea afluenților săi. Aceștia contribuie la colectarea și transportul apelor pluviale, alimentarea cursului principal, reglarea scurgerilor de suprafață și menținerea conectivității ecologice. Degradarea, canalizarea sau ocuparea cu construcții a văilor afluenților poate amplifica riscurile de inundații, eroziune și poluare în întregul bazin hidrografic. În acest sens, solicităm:
- Inventarierea și cartografierea integrală a rețelei hidrografice a râului Bâc din limitele municipiului Chișinău, inclusiv a afluenților, subafluenților, cursurilor de apă temporare, izvoarelor și văilor cu rol în drenajul natural al apelor pluviale.
- Extinderea explicită a regimului de protecție ripariană asupra tuturor cursurilor de apă identificate, nu doar asupra Durleștencăi și Ișnovățului, cu delimitarea zonelor de protecție în funcție de caracteristicile hidrologice și de legislația aplicabilă.
- Delimitarea în planșele PUG a coridoarelor hidrologice și ecologice, inclusiv a sectoarelor canalizate sau puternic antropizate, și introducerea unor reglementări care să prevină ocuparea suplimentară cu construcții, impermeabilizarea și fragmentarea acestora.
- Introducerea unui program de renaturalizare a afluenților Bâcului, care să includă restaurarea albiilor, refacerea vegetației ripariene, dezimpermeabilizarea terenurilor și recuperarea spațiilor necesare funcționării naturale a cursurilor de apă.
- Evaluarea posibilităților de readucere la suprafață a cursurilor de apă canalizate sau acoperite (daylighting), acolo unde condițiile hidrologice, tehnice și de siguranță permit.
- Integrarea afluenților și a văilor secundare în rețeaua municipală de infrastructură verde-albastră, ca elemente esențiale pentru conectivitatea ecologică, gestionarea apelor pluviale și reducerea riscurilor climatice.
IV. Restaurarea ecosistemelor și conservarea biodiversității urbane
Recomandarea 20. Elaborarea unui program municipal de restaurare ecologică. Programul trebuie să identifice și să prioritizeze terenurile degradate, solurile afectate de poluare, luncile, zonele umede și habitatele fragmentate. Restaurarea trebuie să urmărească refacerea funcțiilor ecosistemice și să fie corelată cu rețeaua ecologică municipală.
Recomandarea 21. Diversificarea tipologiilor de infrastructură verde urbană. Propunem integrarea explicită în planificarea urbană a pajiștilor urbane, mini-pădurilor, grădinilor pluviale, grădinilor forestiere, grădinilor comunitare și zonelor cu vegetație spontană gestionată ecologic. Aceste tipologii trebuie recunoscute ca infrastructuri multifuncționale, nu doar ca amenajări peisagistice.
Recomandarea 22. Protejarea arborilor maturi și creșterea calității ecologice a spațiilor verzi. Protejarea arborilor semnificativi trebuie completată cu obiective privind acoperirea cu coronament arborat, utilizarea speciilor native adecvate, diversitatea habitatelor și managementul ecologic al spațiilor verzi.
V. Locuire rezilientă climatic și regenerarea ecologică a cartierelor
Studiul privind locuirea evidențiază presiunile densificării, ocuparea spațiilor verzi de parcări și insuficiența unor dotări de proximitate.
Dezvoltarea rezidențială trebuie reglementată nu doar în raport cu densitatea construită și infrastructura edilitară, ci și cu capacitatea ecologică a terenurilor.
Recomandarea 23. Introducerea standardelor de locuire rezilientă climatic. Solicităm completarea RLU cu cerințe privind permeabilitatea solului, gestionarea apelor pluviale, protecția arborilor, umbrirea naturală și accesul la spații verzi publice. Aceste cerințe trebuie diferențiate în funcție de caracteristicile zonelor rezidențiale.
Recomandarea 24. Instituirea unui program de regenerare ecologică a curților rezidențiale. Propunem introducerea unui program municipal de curți rezidențiale reziliente climatic, care să depășească modelul convențional de amenajare bazat predominant pe gazon, alei pavate și mobilier urban. Programul trebuie să includă grădini pluviale, arbori pentru umbrire, pajiști urbane, grădini comunitare, zone de compostare și reducerea suprafețelor asfaltate.
Recomandarea 25. Introducerea indicatorilor ecologici în evaluarea calității locuirii. Indicatorii tradiționali privind suprafața locuibilă, densitatea și accesul la utilități trebuie completați cu indicatori privind accesul pietonal la spații verzi, acoperirea cu coronament arborat, suprafața permeabilă disponibilă, expunerea la temperaturi extreme, accesul la spații umbrite și posibilitățile de grădinărit comunitar.
VI. Regenerare economică și economie locală bazată pe natură
Studiul de dezvoltare economică recunoaște importanța reconstrucției ecologice a terenurilor degradate, a agriculturii urbane și a gestionării durabile a apei.
Este necesară transformarea acestor direcții în condiții concrete pentru dezvoltarea și reconversia zonelor economice.
Recomandarea 26. Integrarea restaurării ecologice în reconversia terenurilor industriale. Reconversia terenurilor brownfield trebuie să urmărească nu doar reutilizarea economică, ci și evaluarea și remedierea contaminării, refacerea funcțiilor solului, reducerea impermeabilizării, integrarea infrastructurii verzi-albastre și conectarea la rețeaua ecologică municipală. Fitoremedierea poate fi utilizată acolo unde este adecvată tipului și nivelului de contaminare.
Recomandarea 27. Introducerea standardelor ecologice pentru zonele economice. Dezvoltarea noilor zone comerciale, industriale și tehnologice trebuie condiționată de respectarea unor standarde privind suprafețele permeabile, gestionarea apelor pluviale la sursă, protejarea arborilor existenți, integrarea vegetației în parcări și spații publice și menținerea conectivității ecologice.
Recomandarea 28. Susținerea economiei locale asociate SbN. Propunem dezvoltarea unor programe de formare profesională și a unor mecanisme de achiziții publice care să susțină pepinierele locale, producția de plante native, restaurarea ecologică, compostarea și întreținerea infrastructurii verzi-albastre.
VII. Agricultură urbană, grădini comunitare și reziliență alimentară
Analiza studiilor de fundamentare evidențiază faptul că agricultura urbană este abordată explicit doar în studiul „Dezvoltarea economică”, fiind asociată în principal cu economia locală, crearea locurilor de muncă, economia circulară și producția alimentară.
Deși recunoașterea agriculturii urbane în cadrul politicilor de dezvoltare economică reprezintă un pas important, această încadrare reflectă o perspectivă predominant productivistă asupra grădinăritului urban, care riscă să reducă valoarea acestor practici la capacitatea lor de a produce bunuri și de a genera beneficii economice.
Grădinăritul urban nu este însă doar o activitate productivă, ci și o practică de restaurare ecologică, îngrijire colectivă și creare a spațiului public.
Grădinile comunitare, livezile urbane și grădinile forestiere îndeplinesc multiple funcții ecosistemice: contribuie la menținerea permeabilității solului, retenția și infiltrarea apelor pluviale, reducerea temperaturilor urbane, crearea habitatelor pentru polenizatori și alte specii, conservarea biodiversității și regenerarea solurilor degradate.
În același timp, grădinăritul urban are o dimensiune socială și politică esențială. Grădinile comunitare constituie spații de întâlnire, socializare, educație ecologică, schimb intergenerațional și organizare comunitară. Ele permit locuitorilor să participe direct la transformarea și îngrijirea orașului, să dezvolte relații de solidaritate și să revendice utilizarea colectivă a terenurilor urbane.
Reducerea agriculturii urbane la dimensiunea sa economică riscă să reproducă o logică în care valoarea terenurilor și a activităților urbane este determinată preponderent de productivitatea și rentabilitatea lor. Această perspectivă marginalizează formele de muncă reproductivă și de îngrijire, adesea neremunerate, prin care locuitorii întrețin spațiile verzi și contribuie la reziliența ecologică a orașului.
Considerăm că agricultura urbană și grădinăritul comunitar trebuie recunoscute transversal în PUG, nu doar ca activități economice, ci ca forme multifuncționale de infrastructură verde, socială și alimentară.
Recomandarea 29. Integrarea grădinăritului urban în studiile privind patrimoniul natural și protecția mediului. Propunem recunoașterea grădinilor comunitare, livezilor urbane și grădinilor forestiere ca ecosisteme urbane care contribuie la biodiversitate, conectivitate ecologică, permeabilitatea solului, gestionarea apelor pluviale și adaptarea climatică.
Recomandarea 30. Integrarea grădinăritului comunitar în studiul privind locuirea. Grădinile comunitare trebuie recunoscute ca infrastructură socială de proximitate, care contribuie la calitatea locuirii, relațiile de vecinătate, sănătatea și bunăstarea locuitorilor.
Recomandarea 31. Integrarea agriculturii urbane în modelul de dezvoltare teritorială. Propunem identificarea și rezervarea terenurilor adecvate pentru grădini comunitare, livezi urbane și grădini forestiere, protejarea spațiilor existente și conectarea lor la rețeaua municipală de infrastructură verde-albastră.
Recomandarea 32. Recunoașterea grădinăritului urban ca practică de participare civică și administrare comunitară. Propunem instituirea unor mecanisme care să permită locuitorilor să inițieze, amenajeze și îngrijească grădini pe terenuri publice, în baza unor proceduri transparente și accesibile.
Recomandarea 33. Introducerea explicită în RLU a grădinilor comunitare, livezilor urbane și grădinilor forestiere ca utilizări admise. Aceste utilizări trebuie permise în zonele funcționale compatibile, inclusiv în zonele rezidențiale și în anumite categorii de spații verzi publice, cu respectarea regimului de protecție, a condițiilor de siguranță și a calității solului.
VIII. Justiție climatică și acces echitabil la natură
Studiul sociologic evidențiază preocupări privind poluarea, zgomotul și deficitul spațiilor verzi. Totuși, analiza trebuie completată cu o evaluare a distribuției teritoriale și sociale a vulnerabilității climatice.
Recomandarea 34. Elaborarea unei hărți integrate a vulnerabilității climatice și sociale. Harta trebuie să suprapună expunerea la temperaturi extreme, riscul de inundații, poluarea, deficitul de vegetație și indicatorii de vulnerabilitate socială. Aceasta trebuie să constituie un instrument pentru prioritizarea investițiilor în infrastructura verde-albastră.
Recomandarea 35. Stabilirea unor standarde de acces echitabil la spații verzi. Propunem preluarea și operaționalizarea recomandării din studiul sociologic privind accesul la parcuri de proximitate în maximum 10 minute de mers pe jos. Evaluarea trebuie să ia în considerare accesibilitatea efectivă, barierele fizice, siguranța și calitatea ecologică a spațiilor.
Recomandarea 36. Prioritizarea investițiilor în cartierele vulnerabile. Investițiile în infrastructura verde-albastră trebuie distribuite pe baza nevoilor ecologice și sociale, nu exclusiv în funcție de disponibilitatea terenurilor sau de potențialul de valorificare imobiliară.
IX. Participare comunitară și guvernanță ecologică
Studiul sociologic relevă o problemă importantă a participării civice: aproximativ 60% dintre respondenții sondajului consideră că nu pot participa efectiv la deciziile comunitare. Fiind vorba despre un sondaj online cu participare voluntară, această proporție nu trebuie extrapolată la întreaga populație a municipiului.
În același timp, infrastructura verde urbană este adesea creată și întreținută inclusiv prin munca locuitorilor, fără ca această contribuție să fie recunoscută suficient în mecanismele de planificare.
Recomandarea 37. Instituirea unor mecanisme de planificare participativă a infrastructurii verzi-albastre. Propunem organizarea unor consultări și ateliere de planificare la nivel de cartier, inclusiv pentru identificarea spațiilor care necesită protecție sau restaurare. Procesele trebuie să faciliteze participarea grupurilor insuficient reprezentate în consultările publice.
Recomandarea 38. Dezvoltarea unor mecanisme de administrare comunitară a spațiilor verzi. Solicităm crearea unor proceduri transparente prin care grupurile de locuitori, asociațiile și instituțiile publice să poată colabora pentru amenajarea și îngrijirea grădinilor comunitare și a altor spații verzi. Aceste mecanisme trebuie să recunoască contribuția comunităților fără a transfera asupra voluntarilor responsabilitățile legale ale autorităților publice.
X. Evaluare, finanțare și monitorizare
Recomandarea 39. Evaluarea serviciilor ecosistemice urbane. PUG trebuie fundamentat printr-o analiză a funcțiilor ecosistemelor urbane: răcire, retenție a apei, biodiversitate, protecția solului, recreere și aprovizionare alimentară. Evaluarea trebuie să includă atât beneficiile economice cuantificabile, cât și funcțiile ecologice și sociale care nu pot fi reduse la o valoare monetară.
Recomandarea 40. Introducerea criteriilor de performanță ecologică în proiectele urbanistice. Propunem stabilirea unor cerințe de evaluare proporționale cu amploarea intervențiilor, pentru a determina efectele proiectelor asupra funcțiilor ecologice ale terenurilor, conectivității habitatelor, permeabilității solului și gestionării apelor pluviale.
Recomandarea 41. Elaborarea unui program de implementare și finanțare a SbN. Programul trebuie să identifice proiectele prioritare, terenurile necesare, instituțiile responsabile, costurile estimative și sursele potențiale de finanțare. Acesta trebuie să coreleze obiectivele PUG cu programele municipale de investiții și întreținere.
Recomandarea 42. Instituirea unui sistem de monitorizare a infrastructurii verzi-albastre. Propunem stabilirea unor indicatori de referință și a unor ținte pentru 2030 și 2040, inclusiv pentru ocuparea terenurilor, impermeabilizarea solului, gestionarea apelor pluviale, acoperirea cu coronament, conectivitatea ecologică, accesul la natură și suprafețele restaurate.
5. Transpunerea recomandărilor în documentația PUG și RLU
Pentru ca integrarea soluțiilor bazate pe natură să nu rămână la nivelul unor obiective declarative, propunem transpunerea recomandărilor în următoarele instrumente:
1. Conceptul de dezvoltare urbană al PUG. Infrastructura verde-albastră trebuie recunoscută ca element structurant al dezvoltării teritoriale. Protecția solului, limitarea expansiunii urbane, conectivitatea ecologică și gestionarea naturală a apei trebuie integrate în modelul de dezvoltare al municipiului.
2. Planșele PUG. Solicităm elaborarea și corelarea următoarelor reprezentări spațiale:
- Rețeaua municipală de infrastructură verde-albastră, inclusiv nucleele ecologice, coridoarele și zonele de restaurare.
- Harta vulnerabilității climatice și sociale.
- Harta suprafețelor permeabile, a zonelor cu risc de inundații și a terenurilor cu rol hidrologic.
- Harta terenurilor prioritare pentru implementarea soluțiilor bazate pe natură.
- Inventarul terenurilor brownfield și al suprafețelor deja urbanizate care pot fi reutilizate.
- Harta terenurilor cu valoare ecologică și agricolă ridicată, pentru fundamentarea limitelor de dezvoltare urbană.
3. Regulamentul Local de Urbanism. Propunem introducerea unor reglementări privind protejarea suprafețelor permeabile, limitele impermeabilizării, gestionarea apelor pluviale la sursă, conectivitatea ecologică, protecția arborilor maturi și utilizările compatibile cu grădinăritul comunitar.
4. Programele municipale de implementare. PUG trebuie însoțit de programe operaționale pentru restaurarea ecologică, managementul apelor pluviale, regenerarea curților rezidențiale, renaturalizarea râului Bâc și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre.
5. Sistemul de monitorizare. Propunem stabilirea unor valori de referință și a unor ținte intermediare, cu publicarea periodică a datelor privind evoluția indicatorilor ecologici și climatici.
6. Protecția suprafețelor permeabile. Pentru fiecare zonă funcțională se stabilesc indicatori minimi de suprafață permeabilă și limite maxime ale impermeabilizării, diferențiate în funcție de caracteristicile urbanistice, hidrologice și ecologice ale terenurilor. Suprafața permeabilă naturală se evidențiază distinct de suprafețele amenajate deasupra construcțiilor subterane și de sistemele artificiale de înverzire.
7. Limitarea ocupării terenurilor și protecția solului. Dezvoltarea urbană se va realiza cu prioritate prin reutilizarea terenurilor și construcțiilor existente, evitând ocuparea suplimentară a terenurilor naturale, agricole și a suprafețelor permeabile cu funcții ecologice importante. Extinderea zonelor construibile va fi fundamentată prin analiza necesității de dezvoltare, a alternativelor de reutilizare a terenurilor deja urbanizate și a impactului asupra funcțiilor ecologice ale solului. În cazul intervențiilor care implică ocuparea unor terenuri noi sau impermeabilizarea suplimentară a solului, se va aplica succesiv ierarhia: evitare, reutilizare, minimizare și compensare.
8. Gestionarea durabilă a apelor pluviale. Dezvoltarea urbană va urmări menținerea și restaurarea capacității naturale a terenurilor de a absorbi, reține și evapotranspira apa pluvială, prin protejarea solurilor permeabile și integrarea soluțiilor bazate pe natură. Proiectele de construire, modernizare a infrastructurii publice și regenerare urbană vor include măsuri de gestionare a apelor pluviale la sursă, adaptate condițiilor hidrologice, geotehnice și ecologice ale amplasamentului. În proiectarea străzilor, parcărilor, spațiilor publice și dezvoltărilor rezidențiale se va acorda prioritate soluțiilor de retenție, infiltrare, bioretenție și reutilizare a apelor pluviale, în măsura fezabilității tehnice.
9. Protejarea conectivității ecologice. În zonele identificate ca parte a rețelei ecologice municipale, intervențiile urbanistice vor respecta condițiile specifice de protecție a habitatelor și de menținere a conectivității ecologice, stabilite prin planșele și reglementările PUG.
10. Grădini comunitare și agricultură urbană. În zonele funcționale compatibile se admite amenajarea grădinilor comunitare, grădinilor productive, livezilor urbane, grădinilor forestiere și a infrastructurii auxiliare necesare acestora, cu respectarea condițiilor de mediu, sănătate publică și siguranță. Aceste spații sunt recunoscute ca forme multifuncționale de infrastructură verde și socială, care contribuie la biodiversitate, adaptare climatică, educație ecologică și viață comunitară.
11. Protejarea arborilor existenți. Documentațiile pentru intervenții urbanistice vor identifica arborii existenți și vor analiza posibilitățile de conservare a acestora, cu prioritate pentru arborii maturi și exemplarele cu valoare ecologică, peisageră sau patrimonială.
12. Indicatori de monitorizare. Propunem completarea sistemului de monitorizare a PUG cu indicatori care să permită evaluarea impactului dezvoltării urbane asupra solului, apei, biodiversității și accesului la infrastructura verde-albastră.
Ocuparea terenurilor și impermeabilizarea solului:
– Ocuparea netă anuală de terenuri – hectare pe an (ha/an).
– Suprafața terenurilor naturale și agricole convertite în utilizări artificiale – hectare pe an (ha/an).
– Suprafața nou impermeabilizată – metri pătrați pe an (m²/an).
– Suprafața dezimpermeabilizată și restaurată – metri pătrați pe an (m²/an).
– Proporția dezvoltărilor realizate pe terenuri reutilizate – procent (%).
– Suprafața terenurilor brownfield regenerate – hectare (ha).
– Suprafața solurilor cu valoare ecologică ridicată protejate – hectare (ha).
– Modificarea suprafeței permeabile la nivel de cartier – procent (%).
Managementul apelor pluviale:
– Suprafața terenurilor urbane cu capacitate de infiltrare păstrată sau restaurată – hectare (ha).
– Volumul de apă pluvială care poate fi reținut temporar prin infrastructura verde-albastră – metri cubi (m³).
– Numărul și suprafața grădinilor pluviale, rigolelor vegetale și zonelor umede construite – număr și metri pătrați.
– Proporția proiectelor noi care integrează gestionarea apelor pluviale la sursă – procent (%).
– Suprafața spațiilor publice dezimpermeabilizate – metri pătrați (m²).
– Frecvența și severitatea acumulărilor de apă în punctele urbane vulnerabile – număr de evenimente și indicatori ai amplorii acestora.
Biodiversitate și infrastructură verde-albastră.
– Suprafața totală a infrastructurii verzi-albastre – hectare (ha).
– Suprafața ecosistemelor urbane restaurate – hectare (ha).
– Acoperirea cu coronament arborat – procent din suprafața teritoriului (%).
– Suprafața habitatelor conectate prin coridoare ecologice – hectare (ha).
– Suprafața pajiștilor urbane, mini-pădurilor și altor SbN implementate – metri pătrați sau hectare.
– Numărul și suprafața grădinilor comunitare, livezilor urbane și grădinilor forestiere – număr și hectare.
Justiție climatică și acces la natură:
– Proporția populației cu acces pietonal la un spațiu verde public în maximum 10 minute – procent (%).
– Suprafața spațiilor verzi publice accesibile pe locuitor, diferențiat pe cartiere – m²/locuitor.
– Acoperirea cu coronament arborat în cartierele vulnerabile climatic – procent (%).
– Numărul proiectelor de infrastructură verde-albastră realizate prin procese participative – număr.
– Distribuția investițiilor în infrastructura verde-albastră între cartiere – valoare monetară și procent din investițiile totale.
Pentru fiecare indicator recomandăm stabilirea unei valori de referință, a unei metodologii unitare de colectare a datelor și a unor ținte intermediare pentru 2030 și 2040.
8. Concluzii
Studiile de fundamentare pentru actualizarea PUG Chișinău oferă deja o bază importantă pentru integrarea soluțiilor bazate pe natură. Ele recunosc vulnerabilitățile climatice, degradarea ecosistemelor, fragmentarea spațiilor verzi și necesitatea dezvoltării infrastructurii verzi-albastre.
Ceea ce trebuie consolidat este legătura dintre diagnosticul problemelor, soluțiile spațiale și instrumentele de reglementare urbanistică.
Integrarea soluțiilor bazate pe natură nu poate fi redusă la plantarea arborilor, amenajarea unor grădini pluviale sau extinderea suprafețelor verzi. Ea presupune și reconsiderarea modelului de dezvoltare urbană bazat pe extinderea continuă a suprafețelor construite și pe transformarea solului într-o resursă disponibilă pentru valorificare imobiliară.
Solul este o infrastructură ecologică vie, formată prin procese naturale de lungă durată, care susține biodiversitatea, ciclul apei, producția alimentară și reglarea climatică. Odată impermeabilizate sau distruse, multe dintre funcțiile sale sunt dificil, costisitor sau imposibil de recuperat integral.
Prin urmare, protejarea solurilor naturale și limitarea expansiunii urbane trebuie să constituie condiții fundamentale ale integrării SbN în PUG, nu simple măsuri complementare.
În același timp, integrarea soluțiilor bazate pe natură în managementul apelor pluviale presupune o schimbare fundamentală a modului în care este planificat orașul. Gestionarea apei trebuie să devină un criteriu care condiționează dezvoltarea urbană, nu o problemă tehnică rezolvată ulterior construirii.
Fragmentarea abordării agriculturii urbane între studiile de fundamentare ilustrează o problemă mai largă a planificării urbane: separarea artificială a funcțiilor economice, ecologice și sociale ale naturii. Faptul că agricultura urbană este tratată explicit în studiul de dezvoltare economică, dar nu este integrată corespunzător în studiile privind patrimoniul natural, protecția mediului și locuirea, arată necesitatea unei abordări intersectoriale a soluțiilor bazate pe natură.
Un oraș rezilient nu este doar un oraș care produce mai eficient, ci și unul care creează condiții pentru îngrijire, cooperare, regenerare ecologică și reproducerea vieții. Grădinăritul urban se află la intersecția acestor procese și trebuie recunoscut ca atare în planificarea viitorului Chișinău.
În acest sens, considerăm că integrarea naturii în planificarea urbană trebuie să depășească perspectiva strict tehnică. Natura urbană este și un bun comun, un spațiu de relaționare și îngrijire, precum și o condiție a exercitării dreptului la oraș.
Viitorul PUG Chișinău nu trebuie doar să protejeze natura care a supraviețuit presiunilor de urbanizare, ci să creeze condițiile pentru restaurarea ecosistemelor și pentru dezvoltarea unui oraș în care infrastructura ecologică organizează și condiționează dezvoltarea urbană.
sursă imagine de fundal: Plan Urbanistic General Municipiul Chișinău, Studiul de fundamentare – Locuirea, Versiunea 6, iulie 2026.
