Deja de aproximativ doi ani vorbim și scriem despre o idee nebună: credem că orașul poate să-și cultive hrana.
Anterior am scris despre importanța rezilienței alimentare a orașului Chișinău și despre beneficiile sociale, ecologice și economice pe care le putem cîștiga dacă începem să ne cultivăm hrana. Avem convingerea că Poșta Veche este un cartier care poate deveni un sit experimental pentru implementarea diferitor modele de grădinărit urban: cultivarea loturilor de pămînt de către locuitori, organizarea grădinilor comunitare, grădinilor școlare, cultivarea pe acoperișuri etc.
În susținerea acestei idei am dezvoltat propunerea de reabilitare a Parcului Calea Orhei din cartierul Poșta Veche.
Cînd am vorbit cu alți oameni despre această ”idee nebună” reacțiile au variat de la entuziasm și susținere totală la reticență și respingerea acestei idei ca fiind misiune imposibilă.
Principalul motiv invocat în legătură cu incompatibilitatea cultivării hranei în oraș fiind: orașul este prea poluat pentru a ne crește hrana.
Nu negăm că orașul este poluat dar credem că poluarea este un fenomen global care afectează nu doar orașele, iar modul actual nesustenabil de cultivare a hranei prin agricultură intensivă bazată pe monoculturi scăldate cu pesticide și fertilizanți chimici contribuie enorm la degradarea calității aerului, apei și solului.
Industria alimentară actuală în care orașul este total dependent de procesele de producție alimentare care se întîmplă adesea la zeci de mii de kilometri distanță este unul dintre cei mai mari agenți de poluare. Iar dacă într-adevăr suntem îngrijorați de gradul de poluare și de calitatea hranei pe care o consumăm trebuie să regîndim modul în care hrana ajunge la noi în farfurie.
Credem că avem mai multe pîrghii de control asupra hranei pe care o consumăm dacă micșorăm distanța pe care hrana o parcurge pînă ajunge la noi în farfurie.
Iar pentru locuitorii din oraș cea mai scurtă cale este atunci cînd hrana este cultivată direct în oraș.
Și totuși cum rămîne cu poluarea?
Cînd zicem că orașul este prea poluat pentru cultivarea hranei ne referim la poluarea solului, apei și aerului.
În cazul apei folosite pentru irigarea culturilor urbane sunt o mulțime de soluții: de la stocarea apei de ploaie, folosirea apei municipale, pînă la dezvoltarea unor sisteme sustenabile de filtrare a apei și de reutilizare a apelor uzate.
Și în cazul solului utilizat pentru cultivarea hranei sunt o mulțime de soluții pentru a evita solul poluat din mediul urban.
Spre exemplu, solul poluat poate fi tratat prin eliminarea primilor 50 de centimetri de la suprafața acestuia și înlocuirea lui cu alt sol de calitate. Un studiu al Universității din Washington arată că deși solul din grădinile urbane este mai concentrat în plumb, asta nu înseamnă că legumele crescute în grădinile urbane au concentrație mai mare de plumb pentru că acesta tinde să se acumuleze în rădăcini și nu trece în tulpină, frunze și fructe. În concluzie, plumbul se acumulează în cartofi și rădăcinoase dar tinde să nu se acumuleze în roșii și alte legume care cresc la suprafața solului.
La fel, utilizarea compostului protejează de riscul poluării cu plumb din solurile urbane[1].
Metalele grele nu pot fi degradate chimic și tradițional pot fi eliminate doar prin extracția solului în care se găsesc. Totuși, o alternativă verde este fitoremedierea solului – aplicarea plantelor pentru restaurarea solului. O tehnică de fitoremediere este fitoextracția – care se referă la eliminarea metalelor grele prin asimilarea acestora de către plante[2]. Plopii sunt recomandați pentru proprietăți înalte de fitoextracție. Aceștia absorb metalele grele și alți poluanți din sol, aer și apă și le depozitează în scoarță.
De asemenea există metode alternative de grădinărit pentru a evita contactul direct cu suprafața de sol poluată: straturi ridicate, grădini în containere, chiar grădini hidroponice sau aquaponice.
Ceea ce nu putem reduce este aerul. Trebuie să menționăm că nu toți poluanții din aer se rețin în plante. Spre exemplu, nu se rețin componenții azotului, oxizii de sulf, monoxidul de carbon, metanul. În schimb, se rețin metalele grele spre exemplu plumbul care se găsește în benzină, dioxinele care se găsesc în pesticide și în urma incinerării deșeurilor[3]. Spre fericirea noastră, în prezent plumbul nu mai este utilizat în componența combustibililor, iar grădinăritul urban se practică după principiile de permacultură, adică fără utilizarea pesticidelor.
O altă măsură importantă pentru a diminua efectul poluării aerului cauzată de automobile este plantarea în jurul grădinilor urbane (dar și a altor spații, spre ex. de-a lungul drumurilor) a trei garduri vegetale care să protejeze de poluarea atmosferică în straturi: un gard din copaci de talie înaltă, un gard viu dens din specii precum tuia, chiparos etc. și arbuști.[4]
În concluzie, efortul de a dezvolta grădini urbane trebuie susținut și de eforturi de transformare a altor sisteme ale orașului: sistemul de mobilitate urbana (mai multe spații pietonale și pentru mobilitate alternativă), implementarea transportului public electric, transformarea sistemului de gestionare a deșeurilor etc.
Grădinăritul este posibil în oraș în pofida poluării. Mai mult, grădinăritul în oraș ne poate ajuta să limităm și chiar să contribuim la eliminarea poluării urbane.
REFERINȚE:
[1] https://www.eurekalert.org/pub_releases/2016-02/uow-rol020216.php
[2] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30459775/
[3] https://www.wur.nl/upload_mm/7/c/2/f753d12f-e73d-4a88-b4ac-8988b661283f_MSc_thesis_Ortolo%20%28final%29.pdf
[4] https://phys.org/news/2019-01-hedges-combat-near-road-pollution-exposure.html
