Vă invităm la un atelier de plein-air în grădina urbană din Parcul Calea Orhei (lîngă Hipodrom, stația de troleibuz Vasile Badiu).
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie, începând cu ora 10:30.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie, începând cu ora 10:30.
Grădina urbană din scuarul Parcul Calea Orhei a fost amenajată, cu începere din 2019, de un grup de organizații și inițiative civice care și-au propus să creeze un spațiu de educație ecologică, recreere și socializare într-un cartier în care infrastructura de spații publice aproape lipsește. În cei 6 ani, am plantat o livadă comunitară, am amenajat un pavilion multifuncțional, și am plantat o grădină după modelul grădinii-pădure (food forest). În rezultat, comunitatea de la Poșta Veche a cîștigat un nou spațiu pentru socializare, pentru întâlnire între oameni și natură urbană.
Atelierul de plein air va fi condus de pictorul Victor Ciobanu. Toate instrumentele necesare pentru atelier – acuarelă, pensule, șevalet etc – sunt puse la dispoziție de AO CADP.
Pentru participare vă rugăm să completați acest scurt formular: https://forms.gle/1F6ahA6o1ZTZqaGm7
___________
Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere de cunoaștere a naturii urbane și arhivare a memorie orașului prin pictură. Credem că exercițiul de cunoaștere a naturii și a peisajelor urbane este atât o responsabilitate, cât și o bucurie. Actul de a picta natura și peisajele urbane antrenează spiritul de observație, ne cultivă răbdarea și ne ajută să recunoaștem specificitatea fiecărui loc – un copac, o margine de parc, o poiană ascunsă între blocuri, un teren viran.

Prin desen și pictură aceste locuri nu mai sunt “generice” pentru că le observăm particularitățile: textura trunchiului unui copac, crengile care se întind spre lumină, felul în care lumina cade pe frunze. Astfel, înțelegem de ce aceste spații nu pot fi înlocuite.
Atelierele de plein-air sunt o formă de învățare prin observare, care este nu doar teoretică ci și afectivă, corporală, trăită. Prin pictură, locurile capătă identitate: un copac nu mai este „doar un copac”, ci devine „acel copac” – cu trunchiul lui crăpat, cu umbra lui la o anumită oră, cu păsările care îi locuiesc ramurile.

A picta devine o modalitate de a construi relații personale: cu copacii, cu păsările, cu insectele, cu peisajele urbane. Este un mod de a fi împreună cu orașul și cu tot ceea ce-l locuiește, de a ne cultiva curiozitatea și uimirea, observând specificul peisajului. Astfel, curiozitatea devine o practică ecologică, o abilitate esențială de supraviețuire în antropocen.
____
Asociația Comunități Active pentru Democrație Participativă (CADP) implementează proiectul„Să imaginăm orașul rezilient al viitorului prin soluții bazate pe natură”, sprijinit de New Democracy Fund.
Partenerul media al proiectului: PLATZFORMA

Alte detalii pe pagina de facebook a evenimentului.