Pe 26–27 aprilie, am organizat un atelier dedicat grădinii-pădure (eng. food forest), susținut de Cristina Coliș – arhitectă, grădinară, profesoară și designeră de permacultură. În cadrul atelierului am analizat istoria cultivării hranei, limitele agriculturii industriale și alternativele regenerative oferite de grădina-pădure.
Istoria cultivării hranei și limitele agriculturii industriale
Odată cu domesticirea animalelor și cultivarea cerealelor, omenirea nu a descoperit doar o nouă sursă de hrană – ci a pus bazele unui sistem care avea să reconfigureze profund relațiile sociale și ecologice. Agricultura timpurie a declanșat o reorganizare radicală a societăților umane: acolo unde odinioară comunitățile trăiau în echilibru cu natura, noile forme de producție agrară au generat ierarhii, acumulare și putere concentrată.
Grânele și animalele nu erau doar hrană – deveniseră resurse strategice, care necesitau control, protecție și forță. Astfel a apărut statul-agricultor, structura politică și militară menită să apere rezervele, să distribuie surplusul și să stabilească cine are acces la hrană și cine nu. Agricultura a creat, de fapt, terenul fertil al dominației: asupra naturii, asupra muncii altora și asupra viitorului.
Istoria agriculturii este, în multe aspecte, o istorie a exploatării: a solului epuizat de monoculturi, a corpurilor obosite de muncă repetitivă, a comunităților deposedate de autonomie. Această paradigmă, exacerbată azi de agricultura industrială, transformă peisajele în fabrici, biodiversitatea în “dăunători” de eliminat, iar hrana în marfă standardizată. Agricultura convențională nu a fost niciodată sustenabilă pentru că consumă mai multe resurse decât produce.
De ce grădina-pădure?
În contrast, modelul grădinii-pădure – inspirat din dinamica ecosistemelor naturale – propune o altă logică: una a interdependenței, a abundenței distribuite, a muncii integrate în ciclurile naturale, nu impuse asupra lor. Food forest nu este doar un sistem de cultivare, ci o critică vie la adresa modului în care am fost învățați să înțelegem producția de hrană: ca luptă, ca dominație, ca industrie.
În locul unui sistem bazat pe control și violență, grădina-pădure oferă imaginea unui peisaj viu, pluristratificat, în care plantele, animalele, solul și oamenii participă la un proces comun de regenerare. Este o formă de agricultură care refuză să distrugă pentru a hrăni și care, în schimb, cultivă viața pe termen lung.
Majoritatea ecosistemelor, în lipsa unor perturbări majore, evoluează spre o pădure matură, stabilă, cunoscută ca comunitate climax. Grădina-pădure încearcă să imite acest ecosistem complex pentru a crea un spațiu abundenței, cu hrană diversă, efort minim de întreținere și reziliență ecologică.
Deși pare o inovație recentă, grădina-pădure este una dintre cele mai vechi forme de cultivare a hranei. Timp de mii de ani, oameni din regiunile tropicale au creat peisaje cultivate dense, cu mai multe straturi de vegetație, care imitau pădurile naturale. De exemplu, în grădinile tradiționale din Mexic, arbori de macadamia și avocado sunt însoțiți de bananieri și arbori de cafea – un sistem vertical ce maximizează spațiul și diversitatea.
Un studiu publicat în revista Nature confirmă că acum 10.000 de ani, locuitorii regiunii amazoniene au creat mii de „insule forestiere” cultivate cu plante comestibile precum maniocul, dovleacul și porumbul, modelând activ pădurea pentru a o transforma într-o sursă durabilă de hrană.
Într-o grădină-pădure, nu toate plantele sunt destinate hranei. Unele au roluri ecologice vitale: atrag insecte polenizatoare, îmbunătățesc fertilitatea prin fixarea azotului sau extrag minerale din adâncurile solului, oferind un sprijin invizibil dar esențial întregului sistem.
Adaptarea grădinii-pădure la climatul temperat
În regiunile tropicale, unde lumina solară este intensă și constantă, plantele de la toate nivelurile pădurii pot fotosintetiza eficient. În schimb, în zona temperată – unde lumina ajunge oblic (aprox. 45°) – plantele din straturile inferioare primesc mai puțină lumină. Așadar, o grădină-pădure temperată trebuie adaptată.
Robert Hart și Martin Crawford au fost pionierii acestei adaptări, promovând un model inspirat din liziera pădurii, adică zona de tranziție dintre pădure și pajiște. Această zonă este mai luminoasă și mai diversă, fiind ideală pentru o grădină comestibilă stratificată.
Structura unei grădini-pădure temperate
Grădina-pădure include de regulă șase straturi de vegetație.
- Arbori înalți – copaci mari, cum ar fi nucul sau castanul comestibil
- Arbori de talie mică și pomi – meri, peri, pruni
- Arbuști – coacăz, zmeur, aronie
- Plante ierboase perene – rubarbă, hrean, ceapă perenă
- Plante târâtoare sau de acoperire – mentă, căpșuni, trifoi
- Plante cățărătoare – vița-de-vie, kiwi, hamei
În zonele temperate, grădina pădure are minim 2-3 nivele de vegetație, în care arborii acoperă minim 20% din suprafață (la Mollison spre ex. grădina era acoperită de arbori în proporție de 40%). Plantele selectate pentru grădina pădure trebuie să corespundă condițiilor locale de climă și mediu, să acopere un grad înalt de diversitate și policulturi și să creeze un sistem care în timp se gestionează prin mecanisme naturale proprii.
În cadrul atelierului, am pus accentul pe plantele ierboase perene și am căutat o definiție mai incluzivă pentru grădina pădure, încercând să analizăm dacă o grădină-pădure este autentică doar dacă are toate cele șase straturi? Ce se întâmplă dacă are doar trei?
Ghildele – comunități funcționale de plante
Un alt subiect important abordat a fost modul în care proiectăm așa-numitele ghilde – grupuri de plante care se susțin reciproc. Un element-cheie în proiectarea ghildelor este relația acestora cu flora spontană („buruienile”). Dacă nu ținem cont de acest echilibru, chiar și o ghildă bine intenționată poate deveni nefuncțională. Am analizat trei strategii:
- Ghilde care coabitează cu buruienile
- Ghilde protejate de concurența buruienilor
- Ghilde care eșuează din lipsă de adaptare
Grădină-pădure în oraș?
În cadrul atelierului am analizat cum putem aplica principiile grădinii pădure în oraș unde codurile sociale, juridice și estetice domină alegerile noastre de amenajare peisagistică. În baza a două design-uri de grădină pădure pentru două spații publice din Chișinău, am discutat cum putem amenaja o grădină în oraș în așa fel încât să „camuflăm” grădina în peisaj aplicând principiile și modelele grădinii pădure pentru a cultiva hrană și alte funcții ecologice. Timp de două zile, am implementat două design-uri de grădină pădure, elaborate de Cristina, în două spații publice din Chișinău.
- Grădină pădure la Cafeneaua Guguță
La Guguță am plantat prima grădină în 2021, o grădină convențională, preponderent cu plante leguminoase anuale (roșii, castraveți, dovleci, floarea soarelui, ardei, busuioc și flori). A fost un an bogat în ploi, prin urmare grădina a prosperat și a dat roade. În anii următori, am încercat să plantăm și să reproducem grădina anuală de legume din 2021, însă fiecare vară devenea mai toridă și mai secetoasă decât vara precedentă, așa că nu am avut nicio „recoltă” nici în 2022, nici în 2023, sau în 2024.
Designul propus pentru jardiniera de la Cafeneaua Guguță preia ritmul elementelor decorative ale fațadei prin alternanța de plante înalte (sparanghel) și joase [în planul îndepărtat al vederii]. Plantele alese au strategii complementare prin care pot face față verilor secetoase. Unele cresc în mod natural în zone uscate și stâncoase (plante aromatice, sedum), altele sunt rezistente la secetă datorită rădăcinilor adânci (tataneasă, sparanghel), sunt tolerante la umbra (violete, untișor, sedum), sau sunt efemere/plante cu bulbi sau bulbili (lalele, untișor, ceapă perenă). [ Plantele acoperitoare de sol formează un covor dinamic care se va dezvolta și se va restangânge în timp o dată cu evoluția întregii comunități de plante.]
În cadrul atelierului am implementat la Guguță un design de grădină pădure, în care am plantat preponderent plante perene, adaptate condițiilor de oraș și verilor secetoase.
Imagini de la implementarea designului la Cafeneaua Guguță.
- Grădină pădure în parcul Calea Orheiului
În parcul Calea Orheiului, am plantat o livadă comunitară în 2020. Apoi în 2022-2023, prin intermediul Bugetului Civic și datorită suportului financiar al Fundației Soros Moldova am reușit să amenajăm un pavilion multifuncțional. Lângă pavilion, am construit două paturi înălțate în care am plantat tot felul de plante în 2023 și 2024 însă au supraviețuit doar irișii și sedumul. Am înțeles că în oraș nu poți grădinări în paturi înălțate dacă nu ai acces la apă pentru a iriga grădina regulat. În condițiile climatice cu temperaturi record de căldură vară, solul din paturile înălțate este mult mai vulnerabil și se usucă mai repede decât grădina la nivelul solului.
În cadrul atelierului am dezasamblat paturile înălțate și am implementat un design de grădină la nivelul solului. Munca de pregătire a grădinii a fost foarte migăloasă, pentru că am decis să plantăm o grădină „protejată de concurența buruienilor”. Astfel, mai întâi a trebuit să curățăm parcela de pietriș, apoi am curățat parcela de pirul care domina în forță peisajul. Ulterior, am săpat un șanț de protecție împotriva pirului de vreo 70 cm adâncime și 50 cm lățime de jur împrejurul grădinii. În șanț am înconjurat grădina cu peliculă de plastic de 200 microni, pe care am împăturit-o în 4 straturi. Abia după aceste etape de pregătire a sitului, am început să plantăm grădina.
Grădina a fost amenajată la intrarea în pavilionul multifuncțional, care are expunere sudică iar plantele selectate necesită întreținere minimă, spre exemplu sparanghelul sau topinamburul. Un principiu de planificare a grădinii-pădure ține de amenajarea în partea nordică a plantelor cu creștere mai înaltă. Astfel, am plantat în primul cerc de lângă pavilion, pâlcuri de sparanghel și topinambur, dar și nalbă și fenicul. În apropierea fenicului, am plantat varză turcească. La intrarea în pavilion am plantat lavandă și echinacea.
Designul propus pentru pavilionul de la Calea Orheiului își dorește să pună în valoare pavilionul printr-o amenajare cu plante ierboase de talie medie și câteva plante cățărătoare care vor putea oferi în timp un adăpost umbrit pentru evenimentele viitoare.
Amenajarea preia conceptul de margine a pădurii, cu plante mai înalte spre interior și nord (topinambur, sparanghel, lemnul domului, nalbe, fenicul, Rudbeckia) și plante din ce în ce mai mici spre sud și marginea exterioară.
Am ales plante ușor de recunoscut pentru utilizarea culinară sau medicinală și altele mai puțin cunoscute care pot furniza recolte consistente (varza turcească, crinul de zi, lofantul, calomfirul, bergamotul sălbatic), dar mai ales plante cu flori consistente. Acestea din urmă, fie ca sunt de utilizate directă sau doar decorative/ cu funcții de ecosistem, mimează într-un spațiu public/contextul mai larg al parcului o zonă verde amenajată, așa cum vedem în amenajarile peisagere cu care ne-am familiarizat din mediul urban.
Imagini de la implementarea designului la Pavilionul de la Calea Orhei
Concluzie
Grădina-pădure este mai mult decât o metodă de cultivare – este un mod de a reînvăța să trăim în echilibru cu natura. În orașe, aceste grădini pot deveni o punte între oameni, plante și ecosisteme, oferind hrană, educație și inspirație.
Mulțumim mult Cristinei pentru inspirație și munca de a elabora design-urile grădinilor pădure și pentru că a împărtășit cunoașterea și experiența ei în cadrul atelierului. Am fost foarte impresionați de dedicația participanților împreună cu care am creat un spațiu colectiv de învățare și am reușit să plantăm două grădini în spațiile publice din oraș. Dacă sâmbătă ne-am încadrat în agenda planificiată a atelierului și am terminat munca la ora 18:00, duminică am muncit împreună până la 9 seara ca să pregătim grădina din parcul Calea Orheiului.
Mulțumim tuturor prietenilor și tovarășilor care ne-au ajutat să reparăm pavilionul din parcul Calea Orheiului, ne-au ajutat cu transport în zilele atelierului, ne-au oferit cu generozitate plante din grădinile lor și au contribuit în atâtea alte feluri ca grădinile să fie posibile (Andreea Cojocari, Anatolii Albin, Sandu Macrinici, Parascovia Sava, Andrei Cebotari, Eugen Guzun, Victor Ciobanu, Ecaterina Țăruș, Anton Matusenco, Cristian Doroftei, Cristian Duminică, Ion Colun, Stela Babii Fetescu, Elena Tacu, Diana Stănilă).
________
Atelierul a fost organizat de Comunități Active pentru Democrație Participativă cu sprijinul financiar al Moleskine Foundation în cadrul programului Creativity Pioneers Fund.
