Fotografie de Gillian Morgan. Sursa: https://www.sustainweb.org/news/oct19_edible_garden_cities/
Grădinărit cu plante perene în context urban
Video: Cristian Doroftei
I. Ce sunt plantele perene comestibile?
Să grădinărim, adică să creștem plantele care ne plac și ne asigură hrana este un gest firesc și necesar. Bunicii și străbunicii noștri, la sat, făceau asta în mod firesc, fără să se întrebe ce anume să crească și unde să crească fiecare plantă anume. Era un gest normal, perfect integrat în ritmul și în rostul vieții lor. Pe măsură ce noi, ca societate, ne-am mutat la oraș și am renunțat la a cultiva ceea ce mâncăm în favoarea cumpărării hranei am pierdut și din deprinderile de a crește plante. Mai mult decât atât am pierdut cunoștințe valoroase despre aceste plante, ce fel de plante sunt, cum se cultivă, ce nevoi au, cum și cât cresc, cel fel de condiții le priesc.
În noi a rămas însă veșnic vie dorința de a crește ceva, de a face ca dintr-o sămânță să iasă o floare, o legumă sau un pom. O sursă bună de inspirație par să fie locuitorii din zona periurbană, de lângă orașe, care au la dispoziție terenuri mai mari și care încă își mai cultivă o parte din hrană. În cazul acestor grădinari, în cele mai multe cazuri atenția și munca lor este absorbită de creșterea legumelor care sunt plante anuale, produc recolte bogate, dar au nevoie de condiții deosebit de bune de cultură adică mult soare, multă apă, mult spațiu și multă fertilitate. Când trebuie ocrotite de boli și de condiții prea aspre, sunt ascunse cel mai adesea sub un solar sau stropite din belșug cu tot felul de substanțe.
Un model mai bun este permacultura care se ocupă de cultura plantelor perene comestibile. Acestea sunt plante ce trăiesc mai mult de doi ani și în categoria lor sunt incluse pomii și arbuștii fructiferi dar și o mulţime de plante perene pentru salată: spanac sălbatic, varză sălbatică fără căpăţână, măcriş, ceapă perenă, rădăcinoase, plante aromatice şi desigur legume, cum ar fi sparanghelul, anghinarea sau rubarba.
Față de legumele cu care suntem noi obișnuiți, plantele perene se seamănă doar o dată și apoi pot fi recoltate în fiecare an. Deoarece sunt plante mai puțin “domesticite” de către om ele sunt mai rezistente la boli și la dăunători, la condiții vitrege de viață și nu au nevoie de atât de multă îngrijire, de foarte multă apă sau de îngrășăminte. Mai mult decât atât, ele pot să crească și în zone mai umbrite sau în zone în care nu există un sol foarte bogat în hrană pentru ele.
II. Grădinărit cu plante perene comestibile: o activitate de descoperire și observare urbană
Dacă pentru o secundă ne putem imagina grădina urbană altfel decât un dreptunghi de pământ cu straturi drepte și cu plante frumos aliniate pe aceste straturi dintr-o dată descoperim că putem grădinări oriunde și mai ales oricând.
O grădină urbană poate să fie un mic colțișor sau un rondou din fața blocului sau al unei clădiri pe lângă care trecem în fiecare zi, marginea unei parcări din spatele blocului, un mal însorit al unui pârâu ce trece prin oraș sau un mic colțișor din parcul public frumos amenajat. Și când te gândești că în locurile acestea poți să crești plante care trăiesc mai mulți ani fără să aibă nevoie de îngrijire în fiecare zi poți să vezi altfel grădinăritul urban. Mai degrabă decât o muncă de multe ore cu capul aplecat în pământ acest grădinărit este o activitate de descoperire și de observare a plantelor perene comestibile care pot să trăiască în oraș. Descoperi ce plante perene există, în ce fel poți să le aduci în locurile prin care treci în fiecare zi, felul în care ele conviețuiesc unele cu altele, ce anume poți să culegi de la ele și cum se pot înmulți și răsădi mai departe în alte locuri. Observi ce fel de locuri ar fi prielnice pentru plantele ce se descurcă singure în oraș, felul în care ar beneficia de soare într-un loc sau în altul și cum ar ajunge apa din rigolele pluviale sau de pe acoperișuri la ele.
III. Ce plante perene putem crește în oraș?
Pentru a înțelege și pentru a aplica acest mod foarte simplu de a grădinări ne ajută foarte mult ideea de grădină-pădure. Aceasta este un mod stabil și durabil de a organiza și aranja plantele perene comestibile în funcție de dimensiunile, specificul și nevoile lor de creștere. O grădină pădure are de regula între 3 și 7 etaje de vegetație în funcție de înălțimea plantelor care o compun. În etajul cel mai de sus vin arborii și pomii foarte înalți, cum sunt platanii și castanii din parcuri sau nucii din jurul caselor sau a blocurilor. În jurul acestora cu un etaj mai jos vin pomii fructiferi cum sunt merii, perii, cireșii, vișinii și alții asemenea lor. La un etaj mai jos vin arbuștii fructiferi cum sunt zmeurii, murii, coacăzii, alunii, agrișii, mulți dintre ei putând fi plantați și în zonele mai umbroase de sub pomi sau copaci. Mai jos vin plantele perene ierboase cum sunt nalba, rubarba, anghinarea, verzele perene, menta, crinii de zi, cepele și usturoiul peren, acestea patru din urmă putând crește și sub nuci destul de bine. Tot la acest nivel putem crește sparanghelul, spanacul sălbatic, măcrişul, plantele aromatice iar în zonele foarte umbroase leurda, ce răsare foarte devreme în an. Plantele ce acoperă solul și se ridică la doar câțiva centimetri de la sol sunt al cincilea etaj al grădinii pădure printre ele fiind grăsița de iarnă, untișorul, fetica, hasmațuchi și răcovina. Printre toate acestea plantăm rădăcinoasele, cum sunt topinamburul, skirretul și salsifiul care au rădăcini sub forma de tuberculi sau sunt rădăcini îngroșate și pline de nutrienți. Al șaptelea nivel sunt plantele cățărătoare cum sunt vița de vie, curpănul, habliția, spanacul caucazian și chiar mini-kiwi-ul pe care le agățăm de trunchiurile pomilor și arborilor din jur.
Un alt lucru ce ne preocupă ca și grădinari urbani cu plante perene este cum hrănim aceste plante. Ele au nevoie de mult mai puțină hrană decât legumele și se descurcă destul de bine și singure. În oraș, pământul din jurul caselor și blocurilor este de cele mai multe ori format din molozul ce a rămas când s-au construit aceste clădiri și nu este foarte bogat în hrană. Pentru a ajuta plantele perene să se așeze în aceste locuri nu umblăm cu roaba după noi în care să cărăm gunoi de grajd sau saci întregi de compost sau pământ de flori. Le ajutăm mult mai simplu plantând sau semănând alături de ele arbuști și plante ce sunt campioni la producția de fertilitate: fixatorii de azot și acumulatorii dinamici.
De aceea pentru a da un ajutor la început plantelor perene comestibile din grădinile noastre urbane plantăm în jurul lor trifoi, fasole, mazăre, lupin, latir și chiar mici arbuști fixatori de azot cum sunt cătina și sălcioara. După primii 2-3 ani după ce s-au așezat în noua lor grădină, plantele perene gestionează atât de bine azotul pe care l-au primit încât nu mai este nevoie să semănăm sau să plantăm fixatoare de azot.
Acumulatorii dinamici sunt plantele cu rădăcini foarte lungi și foarte puternice ce extrag de foarte adânc din sol minerale pe care le aduc la suprafață și le fac disponibile plantelor din jurul lor. Atunci cand rupem o frunză de la aceste plante și o punem pe sol în jurul ei, când frunza se descompune, toate mineralele din ea ajung la toate plante din jur. Astfel de acumulatori dinamici sunt tătăneasa, urzica, păpădia, coada calului și altele.
IV. Cum grădinărim în oraș?
Practic în oraș când vrem să creștem plante perene comestibile observăm vegetația existentă și găsim care dintre cele 7 etaje ale grădinii pădure pot fi completate. în parcurile publice unde avem arbori înalți și iarbă, putem să adăugăm pomi și arbuști fructiferi, plante perene înalte și plante care acoperă solul, viță de vie și spanac caucazian. În jurul blocurilor unde nu avem loc de arbori sau pomi fructiferi, începem cu arbuștii fructiferi și completăm cu plante până la nivelul plantelor de acoperire a solului.
Când suntem grădinari de oraș nu umblăm cu stropitoarea după noi. Mai toate plantele perene comestibile, după ce le-am plantat sau semănat și s-au prins se mulțumesc cu apa de ploaie. Cu siguranță că dacă le așezăm în locuri în care este mai multă umezeală sau unde se scurge mai încet în pământ apa de ploaie cum este pe lângă rigolele pluviale din parcuri sau pe lângă burlanele blocurilor ele se vor bucura de această apă și vor crește mai mari. Un al mod de a le ajuta să se descurce singure este să punem în jurul lor un strat gros de iarba uscată, frunze uscate, paie sau chiar și carton. Acestea pe de o parte se îmbibă de apă și o lăsa să se scurga mai încet în pământ și pe de altă parte, atunci când soarele arde puternic, împiedică apa din sol să se evapore. În timp toate aceste materiale naturale, ce se numesc mulci, se descompun și se transformă în hrană pentru plantele perene pe care le protejează. De câteva ori pe an grădinarul urban poate să vină și să completeze acest strat de acoperire cu iarba tunsă de prin parcuri, cu frunzele uscate adunate de pe sub copaci sau cu cutiile de carton abandonate la marginea drumului.
Pentru grădinarii urbani extremi care nu au acces la niciun un petec de pământ sau pentru cei ce vor să încerce forme mai interesante de grădini se pot construi mici oaze de grădini pădure direct pe asfalt sau pe beton sub formă de straturi înălțate sau de grădini verticale. Cu siguranță nu vor putea crește aici arbori sau pomi fructiferi, dar se vor putea bucura de toate celelalte plante perene comestibile.
Un strat înălțat direct pe asfalt se construiește dintr-un zid de cărămidă uscată, piatră sau chiar bucăți de asfalt de minim 40 centimetri înălțime ce se umple cu pământ de grădină sau orice fel de pământ ce este la îndemână. Acest zid poate să fie la marginea însorită a unei clădiri sau, sub o formă ovală sau alungită, în mijlocul unei curți betonate sau asfaltate. După ce se umple cu pământ se pot semăna sau răsădi plante perene și arbuști fructiferi care se înconjoară cu mulci pentru a îi ajuta cu gestionarea apei.
Grădinile verticale se fac pe fețele însorite ale unei clădiri sau ale unui gard pe care se conduc vițe de vie, mini-kiwi, hamei. Pentru locurile mai umbrite o plantă perenă comestibilă ideală este schisandra. De regulă facem un spalier de lemn cu care ajutăm aceste vițe să se ridice de la sol. Ele nu sunt plante cățărătoare, cum este iedera, și au nevoie de suport ca să crească pe înălțime. O dată ce vițele au început să se ridice, la baza lor putem să venim cu plante perene înalte cum este rubarba sau topinamburul. Pe spalier se prind din loc în loc ghivece în care putem să amestecam legume și plante perene comestibile de talie mică.
V. Beneficiile grădinilor urbane
De ce am crește plante perene comestibile în oraș? Nu ne este frică de poluare? Nu este prea mult de lucru? Nu am ieși prea mult din “normalitatea” vieții de oraș?
Cu siguranță că primul motiv pentru a crește plante perene în oraș este cel legat de propria noastră hrană. Dorința noastră ca orășeni este de a ne transforma spațiul urban dintr-un deșert alimentar într-o oază de hrană și de verdeață comestibilă. Față de legumele aduse cu tirul de la sute de kilometri distanță aceste plante sunt mai intense la gust și mult mai dense în nutrienți și în vitamine. Combinat cu faptul că nu necesită atât de multă muncă pentru a le întreține se potrivește de minune cu viața noastră urbană plină de activități.
Un alt motiv pentru care ne dorim să grădinărim în orașe este tocmai simțul aventurii și al descoperirii. Orașul ne aparține și nouă și dorim să putem interveni în el, să îi dăm un sens, să participăm la textura lui și o să schimbăm din ceva pur decorativ și rece într-un mediu interactiv care răspunde la acțiunile și interacțiunile noastre cu el. Este o aventură a descoperirii orașului ca o grădină potențială cu multe nișe, buzunare și oaze ce așteaptă să fie încărcate cu plante din cele mai diverse și să prindă viață și sens.
Aceste grădini sunt adevărate poduri ce fac legătura între generații diferite de oameni, îi reconectează și îi ajută să își descopere plăcerea de a locui în oraș. Grădinile urbane comunitare oferă contextul de a colabora și de schimba plante și recolte, tehnici și semințe rare. Acestea sunt bazele cooperării între oameni care ajută la formarea unor comunități locale puternice de orășeni ce lucrează împreună și se ajuta unii pe alții.
Autor text: Crăciun Radu, formator, grădinar și designer de permacultură. A descoperit permacultura în urmă cu 12 ani și este membru fondator al Asociației Române de Permacultură. A realizat numeroase proiecte de permacultură și a susținut diverse cursuri și ateliere de permacultură. Printre proiectele mai complexe pe care le-a dezvoltat se numără Cultivă Orașul – un proiect de grădinărit urban și Porodica Urbană- un CSA (Agricultură Susținută de Comunitate) urban. În prezent dezvoltă propria lui fermă de permacultură, Permacultură Vale, in cadrul căreia implementeză un proiect de food-forest și care este noul sediu al Asociației Române de Permacultură. Radu crede în puterea exemplului, în forța fiecăruia de a face bine și de a se implica activ în provocările pe care schimbarea climatică le aduce în viața noastră.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului ”Creștem reziliența urbană și a comunităților prin grădinărit urban”, finanțat de către AO „Reprezentanța IM Swedish Development Partner”.
