Pentru primul sezon de grădinărit la Guguță, aveam fixația să cresc floarea soarelui și bostan. Mi se par cele mai frumoase plante comestibile. Bostanul e grandios în toate etapele de dezvoltare, de la frunzele mari, cordiforme, exuberant de verzi, la florile galbenele și cărnoase și apoi fructul în toate culorile și formele. Iar floarea soarelui nici n-are nevoie de descriere, e fascinantă, cu pălăria mare-galbenă, un adevărat mic-soare.
Așa că primele semințe pe care le-am semănat au fost previzibil, floarea soarelui și dovleac. Spre nenorocul lor, semințele de floarea soarelui au ieșit primele și au nimerit pe agenda celor de la Spații Verzi într-una din zilele de salubrizare a parcului. Totuși, cînd inspectam grădina, am observat că în ghiveciul din interiorul băncii pe care am instalat-o cu Victor și Vitalie a încolțit o semință de floarea soarelui care a ajuns acolo absolut întîmplător. Am transplantat plăntuța din ghiveci în grădină și așa a crescut pînă la maturitate. De cînd a înflorit, a tot fost vizitată de furnici care se hrăneau din nectarul florii.
Semințele de bostan au ieșit mai tîrziu și au fost deja suficient de mari pentru a fi observate ca plante cultivate intenționat, așa că au supraviețuit lucrărilor de salubrizare. Totuși, bostanul nu a fost tare productiv. A avut o mulțime de flori masculine, iar puținii dovleci pe care i-a produs, au căzut de pe curpăn de foarte mici. (Am văzut că Rusanda are o recoltă bogată de dovleci anul ăsta. Poate ajung niște semințe la Chișinău pentru grădinăritul urban de anul viitor?! 
Prin urmare, acum 2 săptămîni, tristă dar convinsă, am decis că e timpul să scot plantele de dovleac din grădină și să le înlocuiesc cu flori de toamnă. Plantam deja florile cînd o doamnă care trecea pe alături m-a întrebat indignată de ce am scos plantele. Din vorbă în vorbă mi-a zis că nici la ea nu s-au făcut anul ăsta bostanii, cică din cauza ploilor. Îmi zice că i-a povestit profesorului ei de biologie despre grădina din centrul orașului și nu l-a putut convinge că grădina chiar există.
E minunat cum grădina asta mică pe lîngă toate a fost și o platformă de socializare cu oameni absolut străini și chiar o platformă de schimb de experiență și învățare despre grădinărit în general și grădinărit ecologic în particular. Spre exemplu, doamna în cauză m-a întrebat dacă am stropit cu ceva roșiile, că nu e posbil să aibă frunzele așa verzi pe cînd ale ei sunt demult ruginite. I-am zis despre faptul că nu folosesc nici îngrășăminte chimice, nici pesticide. Am folosit doar măcerat de usturoi, ceapă, ardei iute și ghimbir. Și chiar am protejat așa roșiile de mană și alți dăunători. La final m-a rugat să-i dau cîteva roșii galbene pentru semințe. Discuția asta, schimbul de experiență și darul semințelor – iată de ce avem nevoie de grădini comunitare în oraș.
